Cum vor liberalii să-l împingă pe Ciucă în turul 2?

PNL are o problemă. Liderul lor nu a reușit să se conecteze cu alegătorii și sunt riscuri mari să nu prindă un loc în finala prezidențială. Strategia partidului e să atace PSD, să aducă din nou pe agenda publică discuțiile despre lupta împotriva corupției și să-i motiveze pe cei peste 1.000 de primari, în frunte cu Nicușor Dan, să strângă voturile necesare.
Cum vor liberalii să-l împingă pe Ciucă în turul 2?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Lansarea candidaturii lui Nicolae Ciucă a avut loc, miercuri, 23 octombrie, în centrul Bucureștiului, la Grand Hotel, fostul Intercontinental. 

Deși s-a vrut a fi un eveniment sobru, cu un standard înalt, prin care să se promoveze imaginea unui partid solid și de încredere, sala cu o capacitate de 450 de locuri s-a dovedit neîncăpătoare pentru oamenii politici, bodyguarzii lor și jurnaliști, lansarea semănând mai mult cu un spectacol organizat în mijlocul unei stații de metrou.

Da, erau foarte mulți agenți de pază pentru că PNL e încă un partid aflat la guvernare, iar unii dintre liberalii care au asistat la eveniment erau miniștri și beneficiau de protecție.

Dar asta nu a însemnat că a existat vreun control la intrarea în hotel sau a fost instalat vreun sistem de securitate.

Aglomerația, continua mișcare pe spații mici și semiîntunericul, gândit probabil pentru a pune în evidență imaginile care rulau continuu pe un ecran uriaș, care domina scena, au creat o atmosferă claustrofobă, la care s-a adăugat căldura, semn că instalația de aer condiționat nu făcea față.

În ciuda unei posibilități reale ca Nicolae Ciucă să nu ajungă în turul doi, într-o medie a sondajelor se află pe locul cinci, cu cel puțin trei procente în urma partidului, liberalii arătau încrezători și convinși că liderul lor va fi noul președinte al României.

ADVERTISING

A fost greu de descoperit proveniența acestui optimism, singura sursă posibilă fiind faptul că partidul se află la guvernare din 2020, iar privilegiile Puterii și prosperitatea au anihilat gândirea critică la nivelul conducerii formațiunii.

Eroul de la Nassyria și controversele din Irak

„În jocul politic democratic, cei mai importanți actori sunt cetățenii”, a spus Valeriu Stoica, unul dintre puținii liberali care au supraviețuit tensionaților ani 2000 și care mai are impact asupra partidului.

„Cunoscându-l pe Nicolae Ciucă, mi-am dat seama că în domnia sa nu există tentația de a-i domina pe alții”, a adăugat Valeriu Stoica, în discursul său.

BUCURESTI - ALEGERI 2024 - LANSARE PROGRAM PREZIDE
STRATEGIE. Valeriu Stoica, fost lider PNL, a spus că lupta împotriva corupției trebuie relansată - Foto: George Călin/ Inquam Photos

Dar lăsând la o parte încrederea aproape irațională a liberalilor că Nicolae Ciucă va fi noul președinte al României, strategia lor în campania electorală va fi una concentrată pe trecutul militar al candidatului.

România e obligată să exploateze cu inteligență marile ocazii economice. Trebuie să participe la reconstrucția Ucrainei, trebuie să fie permanent în grupul statelor puternice. Politica fiscală nu trebuie construită după nevoile statului, ci după obiectivul creșterii competitivității

Nicolae Ciucă, președinte PNL, candidat la alegerile prezidențiale

Un video de aproape două minute a rulat pe ecranul sălii de conferințe a hotelului, în care se vorbește, printre explozii și împușcături, despre eroismul lui Nicolae Ciucă în Irak.

Bineînțeles că apare și o declarație a lui Radu Dobrițoiu, jurnalist la Radio România Actualități, cel care a realizat un documentar în 2019 despre „Bătălia de la Nassyria”.

La scurt timp după ce Nicolae Ciucă ajunge ministrul Apărării, îl angajează pe Radu Dobrițoiu în poziția de consilier.

Într-o investigație realizată de Recorder, eroismul lui Nicolae Ciucă e pus în discuție, sugerându-se că e doar o poveste menită să glorifice trecutul militar al actualului candidat la președinție.

Dar liberalii nu se arată deloc deranjați de aceste controverse legate de luptele din Irak și pedalează în continuare pe eroismul generalului, considerând că în contextul războiului din Ucraina, un militar la conducerea țării e cea mai potrivită soluție.

VIDEO. Clip prezentat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Nicolae Ciucă pentru alegerile prezidențiale, semn că în campania electorală trecutul militar al liderului PNL va fi promovat intens - Sursa: PNL

„Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să-mi susțin comandantul în această nouă provocare despre care sunt sigur că o va reuși. Sunt unul dintre sutele de militari care sub comanda lui Nicolae Ciucă a participat în misiunea din Irak, 2004”, a anunțat de la tribună Rinel Roșu, maior în rezervă, aflat sub comanda lui Nicolae Ciucă, în Batalionul 26, „Scorpionii Roșii”. 

„Legat de această misiune, am văzut că în spațiul public există diferite păreri, impresii, judecăți. Însă puțini realizează ce înseamnă de fapt un teatru militar, atunci când îți pui în pericol viața. În acea noapte, cu dânsul în teren, sub focul gloanțelor, a demonstrat ceea ce poate, a demonstrat cum reacționează în situații limite. Atunci dânsul nu a rămas în bază, la adăpost, ci a plecat în teren cu oamenii…”, a mai povestit maiorul Roșu.

Până acum, liberalii n-au reușit să-l prezinte pe Ciucă în postura de erou militar. Campania cu cartea „Un ostaș în slujba țării” a fost un fiasco din cauza publicității excesive, realizate cu mult înainte ca volumul să ajungă în mâinile cititorilor.

Nimic despre plagiat

O altă zonă pe care PNL va ataca PSD e cea a Justiției și luptei împotriva corupției.

Profitând de faptul că Marcel Ciolacu a evitat subiectul în lansarea candidaturii sale, plus că a mai făcut și declarația nefericită într-un interviu la Digi FM în care a susținut că „s-a discutat suficient despre Justiție, s-o lăsăm să lucreze”, liberalii au văzut aici o vulnerabilitate pe care sunt deciși s-o speculeze.

Dacă privesc situația din România, dacă privesc situația din întreaga regiune, amenințările din Ucraina, interferențele rusești în Republica Moldova, situația din Orientul Mijlociu, sunt profund convins că Nicolae Ciucă este singurul candidat care poate conduce cu succes România prin aceste provocări de securitate în viitor.

Manfred Weber, președintele Partidului Popular European

„Justiția nu e negociabilă, iar lupta împotriva corupției trebuie să fie neobosită”, a spus Nicolae Ciucă în discursul său. 

„Justiția trebuie să funcționeze liberă de orice ingerințe, pentru că Justiția este temelia încrederii în societate”, adaugă el. 

„Procesele nu mai trebuie să dureze ani de zile, indiferent dacă este vorba de dosare civile sau penale. Prescripția nu mai trebuie să fie al doilea avocat al apărării, de multe ori mai puternic decât cel în carne şi oase. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, iar șansele trebuie să fie egale pentru fiecare român”, a subliniat Nicolae Ciucă de la tribună.

Dar cum se potrivesc aceste enunțuri cu mașinațiunile făcute de asociații săi din Guvern și din Justiție, atunci când era prim-ministru și a mușamalizat acuzațiile de plagiat descoperite de Emilia Șercan în teza sa de doctorat, asta nu a mai explicat.

BUCURESTI - ALEGERI 2024 - LANSARE PROGRAM PREZIDE
VIITORUL LIBERAL. Ilie Bolojan, viitorul președinte PNL, în ambele situații - dacă Ciucă ajunge președintele României sau dacă pierde confruntarea electorală - Foto: George Călin/ Inquam Photos

Toate speranțele sunt la primari

O altă strategie a liberalilor pentru a-l împinge pe Nicolae Ciucă în turul doi este apropierea de Nicușor Dan, primarul Bucureștiului. Acesta a fost prezent la lansarea candidaturii generalului, a stat în primul rând și a fost curtat de întreaga conducere a PNL.

Tendința de concentrare a puterii este mereu prezentă în jocul politic şi constituie o amenințare gravă pentru democrație şi pentru libertate în perioada post-decembristă, această tentație a concentrării puterii a fost mereu prezentă la PSD

Valeriu Stoica, fost președinte PNL

Evenimentul de lansare a lui Nicolae Ciucă nu a reușit să propage un mesaj unitar, lăsând să se întrevadă neînțelegeri în interiorul partidului.

În ciuda încrederii afișate că generalul va ajunge președinte, în liniile doi și trei ale formațiunii sunt mulți care se îndoiesc de performanța politică a președintele PNL, dar nu au existat resurse politice pentru a genera o schimbare.

BUCURESTI - ALEGERI 2024 - LANSARE PROGRAM PREZIDE
PRIMARUL. Nicușor Dan, un primar curtat de conducerea PNL, în schimbul unei susțineri a partidului. Liberalii au nevoie ca de aer de voturile din București - Foto: George Călin/ Inquam Photos

Totul depinde de cei peste 1.000 de primari ai partidului, e mesajul principal al campaniei. Ei au rolul de a strânge numărul de voturi necesare pentru ca Nicolae Ciucă să ajungă în turul 2.

Surse din interiorul formațiunii au explicat că acesta e motivul pentru care nu ies de la guvernare, edilii liberali ar pierde finanțările, iar o astfel de situație ar afecta și mai grav campania electorală decât efectele unui compromis politic cu PSD greu de înțeles de alegători.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇