Cel mai recent sondaj CURS, la fel ca precedentele de altfel, plasează PSD în vârful ierahiei opțiunilor electoratului, cu 35%, la consistentă distanță de restul plutonului, și cu peste 6 procente mai mult decât scorul cu care a câștigat alegerile din 2020.
Nu este prima dată când PSD revine din crize care păreau să-i fie fatale. Iar cea mai gravă dintre ele, epoca Dragnea, cu adversitatea stârnită atunci de acest partid, nu numai în țară, dar până și în rândul socialiștilor europeni, părea chiar fără ieșire.
Și totuși, iată PSD din nou în frunte, din nou la guvernare și chiar anunțând, prin liderul său, că este practic imposibil să nu rămână la guvernare și după 2024.
Iar Marcel Ciolacu chiar are dreptate, continuarea actualei alianțe și după 2024 pare în acest moment inevitabilă la felul în care evoluează Opoziția. Iar dacă ne raportăm la AUR, este de-a dreptul preferabilă.
În loc să se înfurie, poate că publicul antiPSD ar trebui să se întrebe care e secretul acestui partid? Ce îl ridică mereu și mereu la suprafață?
Pe de-o parte, desigur, cultura puternică de organizație. Pesediștii nu se urăsc între ei mai puțin decât se urăsc useriștii, de exemplu. Deloc.
Între taberele Ciolacu – Grindeanu și Firea - Stănescu, tot ca exemplu, numai pace și armonie nu este. Nu mai discut despre confruntările din organizații. „Ne zâmbim în față și pe la spate ne lucrăm, asta e regula în PSD”, îmi spunea un pesedist nu cu mult timp în urmă.
Dar aceste războaie nu ajung niciodată să zguduie patidul. Liderii perdanți sunt executați aproape ritualic, ca exercițiu de exorcizare, cuțitele se înfig în surdină, se icnește, nu se urlă.
Ceea ce e și igienic până la urmă. Niciun lider nu se simte inamovibil sau dependent doar de o voință exterioară partidului. Iar decontul înfrângerii odată atribuit, partidul o poate digera și merge mai departe.
Oricât s-ar detesta la nivel personal, pesdiștii știu că dacă dau foc casei comune toți vor rămâne sub cerul liber.
Tot de cultura de organizație ține și faptul că nu au niciodată lideri parașutați din exterior. Toți au provenit din partid, toți și-au câștigat autoritatea în interior, toți erau recunoscuți intern. Adesea detestați, dar recunoscuți. Nu îmi amintesc ca PSD să fi avut vreun președinte cu derogare de vechime.
În al doilea rând, sunt mereu cu ochii pe minge. Adică știu să-și urmeze obiectivele strategice în raport cu propriul electorat, pe care îl cunosc foarte bine și căruia îi înțeleg și vulnerabilitățile.
Țineți minte probabil că în urmă cu un deceniu, PSD era considerat partidul pensionarilor și al mediului rural. Doar că această specializare punea în pericol însăși existența partidului, pentru că fie din motive biologice, fie din cauza migrației, acest electorat se subția constant.
A fost momentul în care PSD a schimbat tintă spre alta zonă, pe care a cultivat-o la fel de asiduu. A devenit partidul bugetarilor, ceea ce i-a adus și capturi de neconceput până atunci, de exemplu Bucureștiul.
PSD nu își pierde vremea cu mize mici, cu demonstrații pentru public de bulă. Este partidul care știe exact cui se adresează, cum trebuie să se adreseze, care este obiectivul central și cum trebuie atins.
Și, foarte important, PSD reușește să învețe din greșeli. De exemplu, s-a prins că marile eșecuri i-au venit din capacitatea de a enerva și mobiliza astfel electoratul ostil, care neenervat e destul de comod și pasiv. Ultimul care l-a enervat a fost Dragnea. Ce excepția stridențelor Gabrielei Firea, PSD pare să se ferească acum de asemenea enervări majore ca dracul de tămâie.
Mai ales cei cărora nu le place PSD ar trebui să învețe din acest tip de abordare pragmatică. Și aici trebuie găsită și explicația dezarmantei concluzii din același sondaj, că actuala coaliție este mai utilă decât precedenta.
Oamenilor le place spectacolul, savurează metafora, au nevoie de înflăcărări, dar la sfârșitul zilei vor predictibilitate și rezultate concrete. Este ceea ce PSD reușește să livreze, în general ca iluzie, pentru electoratul său, foarte puțin interesat de teme precum clientelismul și corupția.
PSD nu va fi niciodată învins cu văicăreli, cu crize de nervi, cu declarații explozive. PSD poate fi învins doar cu armele lui și învățând motivele pentru care domină scena politică românească de 30 de ani.