Iată că mai-marii din politică se împiedică de ce nu se așteptau și cad. Au parte de o prăbușire caraghioasă, în care impostura și mediocritatea din care sunt construiți rămân la vedere, în pofida puterii politice, a averilor și a grupurilor de interese. E doar o parte din explicația pentru persistența în minciună și înșelăciune a ministrului Florin Roman.
Dar ministrul nu a căzut datorită anticorpilor din Guvern și nici datorită vigilenței președintelui Klaus Iohannis, artizanul alianței de la guvernare, în chiar anul României educate, proiectul de la care și-ar fi dorit o așezare în istoria postdecembristă.
Ministrul nu a căzut nici datorită vigilenței Opoziției, chiar dacă a doua zi Opoziția a găsit capital politic într-o reușită care a fost posibilă din rațiuni mult mai simple: supraviețuirea, într-un context politico-economic nu precar, ci ostil, a unor jurnaliști care își înțeleg profesia ca pe una de interval, nici medaliată, nici pusă în povești frumoase, nici aplaudată la scenă deschisă.
Acești jurnaliști din redacția Libertatea au urmărit până la capăt un subiect aparent mic, aparent banal, dar care a scos la iveală nu numai un plagiat sau o diplomă problematică, ci o întreagă cultură a imposturii meritorii.
Fără asta, ministrul Florin Roman ar fi coordonat în continuare digitalizarea și ar fi fost, în continuare, autor de carte la Academia Română, al cărui președintele se grăbește să denunțe că Uniunea Europeană ne interzice Crăciunul, dar nu scoate niciun cuvânt despre impostura academică.
Jurnalistul este un om al intervalului. De o parte, politicul, cu propria-i agendă şi propriile interese; de cealaltă parte, societatea, cu nevoile, interesele, proiectele şi memoria care ţine evidenţa.
La mijloc, aşadar, stau ei, jurnaliștii. Unii dintre ei, corupţi sau coruptibili. Alţii, mulţi, impostori: nu doar că le lipseşte, cronic, orice de felul unei culturi generale, dar sunt privaţi şi de simţul critic fără de care raportarea la lume, că e politică sau nu, e viciată. Aceştia sunt oamenii care au intrat în presă în căutarea măreţiei. Au teze bine definite, chiar dacă rotunde, şi reţete pentru orice nelămurire pe care ne-o ridică universul.
Mai sunt şi ziariştii care şi-au practicat în cuminţenie profesia, care au căutat grile de lectură şi care, atunci când semnează un editorial ori un comentariu, o fac asumat.
Prima grupă, adică cei care fac din presă un joc politic, au abdicat demult de la informarea corectă. Sunt propagandiştii zgomotoşi, pe care cutuma ultimilor ani i-a impus drept formatori de opinie.
Sunt o ruşine, doar că lor nu le e ruşine. Ei, însă, sunt şi trebuie să rămână excepţia. Pot părea mulţi, pentru că au tonul înalt şi tuşa groasă.
Dar faptul că ei există şi funcţionează în acest fel nu dă dreptul nimănui, cu atât mai puţin politicienilor, să anatemizeze presa în totalitatea ei. Dacă X e neruşinat şi lipsit de organ pentru rău, asta nu spune nimic despre A. Nu există, din capul locului, un lichelism al presei.
Aşa că, domnilor politicieni, nu căutaţi licheaua din fiecare dintre noi și nici nu faceți erou din vreunul dintre noi.
Meseria asta este una dintre cele mai solitare dintre toate; pentru că dacă nu ajungi pe cont propriu la înţelegerea faptelor, dacă nu porţi procese de conştiinţă, dacă nu te sustragi mesajelor de campanie, înainte de a avansa grile de lectură pentru evenimente, înseamnă că intri, cel mult, în categoria celor lipsiţi şi de cultură, şi de intuiţie.
Meritele ori, din contră, ratările ni le purtăm singuri.
E motivul pentru care jurnaliștii de la Libertatea au reacționat atunci când subiectul lor de presă a devenit capital politic pentru Opoziție. Chiar și inocent, acest gest deservește jurnaliștilor fără de care Florin Roman era în continuare ministru.