La cum arată legislația românească, numai plevușca și fraierii ajung să mai facă pușcărie. Peștii mari, cu bani mulți, știu să își pregătească terenul astfel încât condamnarea să îi prindă în locuri sigure, de unde să fie greu de adus.
Cel mai recent exemplu este Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă de Curtea de Apel Brașov.
Doar că dl Arsene a plecat cu o săptămână înainte de pronunțare, înțelegem, în Italia, unde ar avea proprietăți și, posibil, în baza lor, chiar cetățenie.
Este adevărat că Italia și Grecia au devenit destinații predilecte pentru infractori, nu doar români, pentru că fiind profund corupte, ca mai tot „flancul sudic” al Europei, pot asigura filiere de scăpare.
Este o situație de fapt care ar trebui să îngrijoreze Bruxelles-ul. Când infractori condamnați într-o țară UE își găsesc refugiu tot în țări UE, e ceva în neregulă în materia cooperării judiciare, în privința standardelor și, cel mai probabil, a integrității și la nivel de elaborare, și la nivel de aplicare a legii în aceste paradisuri ale infractorilor.
Dar înainte de a ne întreba de ce nu sunt dați înapoi ca să își execute pușcăria, ar trebui să ne întrebăm cum de mai toți infractorii mari o șterg înainte de condamnare: Bica, Udrea (recuperată la mustață), Oprescu, Săvulescu etc.
Prima tentație este să dai vina pe judecători, pentru că nu au instituit o măsură preventivă, un control judiciar de exemplu, care să facă, dacă nu imposibilă, măcar cu mult mai dificilă evacuarea.
Am întrebat un judecător penalist cum se face că niciunul dintre fugari nu era pus sub control judiciar înainte de condamnare.
Pe scurt, pentru că măsurile preventive nu sunt la latitudinea instanței și pot fi impuse numai în anumite condiții stricte. Iar în cazul concret al dlui Arsene era, practic, imposibil.
Mai pe larg explicația pornește de la faptul că, la fel ca arestarea, controlul judiciar este o măsură preventivă aplicată unei persoane prezumat nevinovată. Deci trebuie să îndeplinească precis una dintre condițiile prevăzute de art 202 CPP:
„Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”
Dacă niciuna dintre condițiile de mai sus nu este îndeplinită, măsură preventivă nu este legală.
„O asemenea măsură nu poate fi luată nici măcar în baza unei sesizări că inculpatul vrea să plece din țară. O asemenea măsură ar putea fi interpretată chiar ca o antepronunțare: știam că îl voi condamna și de aceea am dispus controlul”, a explicat pentru spotmedia.ro judecătorul citat.
În situația în care controlul a fost dispus la un moment dat, apoi ridicat, el nu mai poate fi impus din nou decât pentru temeiuri noi, tot dintre cele prevăzute de art 202 CPP.
Există și situația în care controlul judiciar este impus în faza de urmărire penală și este menținut atât la fond, cât și la apel, până la condamnare, dacă ambele completuri consideră că motivele pentru care a fost stabilit se mențin. Așa s-a întâmplat în cazul lui Lucian Duță. Dar și în acest caz, durata controlului nu poate depăși 5 ani.
În cazul concret al dlui Arsene a existat control judiciar, impus în 18 ianuarie 2018, ridicat în iunie 2018. Deci putea fi reinstituit numai pentru motive noi. În plus, și să fi fost menținut tot procesul, pe 18 ianuarie 2023 ar fi expirat cei 5 ani, deci nu mai putea fi prelungit.
Situația aceasta ar putea fi corectată prin intervenția legiuitorului care, spre exemplu, ar putea permite judecătorului sau chiar ar putea stabili ca inculpatul condamnat în primă instanță să fie trecut sub control judiciar până la hotărârea definitivă.
Adică ceva asemănător cu prevederea din vechiul Cod de procedură penală (art 136), care permitea măsuri preventive și pentru a împiedica inculpatul să se sustragă de la executarea pedepsei.
După cum și riscurile pentru condamnații fugari ar putea să fie sporite pentru a descuraja.
Anul trecut în mai, Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică așa numita lege a fugarilor, de fapt, o modificare a Codului Penal care propunea ca sustragerea de la executarea pedepsei definitive să fie asimilată evadării și pedepsită în consecință.
Ce s-a întâmplat cu ea în cele 10 luni trecute de atunci? A fost strânsă de gât de CSM.
„Modificarea legislativă nu se impune raportat la motivele invocate de inițiator”, au decis magistrații fostului CSM. Motivul care nu se justifică, potrivit magistraților fostului CSM, este oprirea infractorilor să fugă liniștiți din țară. Punctul de vedere al CSM a fost motivul perfect pentru ca actuala putere să refuze promovarea „legii fugarilor”.
PSD se spală pe mâini de Ionel Arsene: nu mai avea nicio funcție în partid, era, cum ar veni, pe persoană fizică, nu președinte de CJ cu sigla PSD pe el. Iar Ionel Arsene nu mai avea post în PSD după ce s-a autospendat din funcția de președinte al CJ Neamț la câteva zile după prăbușirea Podului de la Luțca în iunie 2022.
În mod evident, actuala coaliție nu are nicio intenție să schimbe ceva în privința breșelor lăsate infractorilor ca să dispară cu tot cu denunțurile pe care le-ar putea face.