Ministrul de Interne Marcel Vela a cerut readucerea în București a comisarului-șef Radu Gavriș, detașat forțat din 01.09.2020 la IPJ Harghita, însă solicitarea lui Marel Vela a fost zădărnicită printr-o manevra a secretarului de stat Bogdan Despescu și a fostului său șef de cabinet, actual șef interimar al IGPR, Eduard Mirițescu, au explicat pentru SpotMedia.ro surse extrem de solide din Ministerul de Interne.
Pe 1 septembrie, chiar înainte de a-și anunța demisia de la șefia IGPR ca urmare a întâlnirii nocturne cu clanul Pian, chestorul principal Liviu Vasilescu semna decizia de detașare a lui Radu Gavriș în funcția de adjunct al șefului IPJ Harghita.
Mutarea nu a fost în niciun fel motivată și intra în vigoare în aceeași zi, fără să îi fost adusă la cunoștință lui Radu Gavriș.
Autorul moral al deciziei, spun surse din Poliție și MAI, a fost secretarul de stat Bogdan Despescu, care încearcă de mai multă vreme să se răzbune pe Radu Gavriș, mai precis din 2016, când dl Despescu era șef IGPR și a declanșat un potop de controale la serviciul Omoruri București, condus atunci Radu Gavriș, ca represalii pentru anchetarea lui Gabriel Oprea în cazul Bogdan Gigina.
Ce s-a întâmplat atunci explică fostul șef al Corpului de Control al premierului Ciolos, Valentin Mircea:
”Radu Gavriș a mai fost ’călcat’, în 2016, de o mega-echipă de control de la IGPR, pentru că îndrăznise să ancheteze pe Gabriel Oprea și Petre Tobă (devenit atunci ministru de Interne), în contextul morții polițistului Bogdan Gigină.
Atunci am reușit să prevenim un abuz, trimițând o echipă de control de la Corpul de Control al prim-ministrului, să îi verifice pe cei din controlul de la IGPR. Ce am descoperit? Vânătoare de vrăjitoare, încălcare a regulamentelor MAI și a drepturilor polițiștilor.
Văzându-se cu lumina aprinsă, controlul de la IGPR a fost retras. Dar oamenii deranjați de Gavriș nu uită, se pare. Ca un detaliu, șef al Poliției Române era atunci Bogdan Despescu, în prezent secretar de stat în Ministerul de Interne”.
Vrerea si puterea lui Marcel Vela
Ministrul de Interne Marcel Vela a aflat despre decizia mutării dlui Gavriș de la televizor. Și a cerut explicații. O asemenea detașare forțată, de azi pe azi, poate fi justificată doar de o situație cu totul specială.
Potrivit comunicatului IGPR, atribuțiile lui Radu Gavriș la IPJ Harghita ”vor fi pe linie de investigații criminale”, deci e de presupus că există o urgență majoră la Harghita. Dar județul Harghita are printre cele mai puține cazuri din țara din această zonă de infracționalitate.
Având în vedere și reacția publică, ministrul ar fi cerut, spun sursele SpotMedia.ro, ca Radu Gavriș să fie readus urgent în București. Ceea ce ar fi presupus o nouă dispoziție a șefului IGPR, având în vedere că dl Gavriș funcționa deja la Harghita, de la 1 septembrie.
Ca să îl sigileze acolo și să facă imposibilă solicitarea ministrului, spun sursele SpotMedia.ro, dnii Despescu și Miritescu au pus la cale o cercetare disciplinară împotriva lui Radu Gavriș, pe câteva motive însăilate.
Unul ar fi că ar fi livrat presei celebrele imagini de la întâlnirea cu interlopii, deși ancheta DIPI pe această temă nu s-a încheiat, altul ar fi că Liviu Dragnea ar fi fost dus la pușcărie cu Dusterul, nu cu Loganul.
Polițiști cu experiență mare explică faptul că punerea în executare a mandatului de încarcerare a lui Liviu Dragnea, în condiții de tensiune socială maximă, în plină guvernare PSD, gata să se victimizeze, și în an electoral, a fost o operațiune delicată. Ne amintim ce s-a întâmplat în cazul Adrian Năstase.
Mașina cu Liviu Drangea a și fost urmărită în trafic, a fost lovită înainte de intrarea în curtea penitenciarului. Deci nu văd care să fie vina pentru că un condamnat cu risc a fost dus rapid și direct la pușcărie, fără incidente, cu o mașină a Poliției.
Sursele SpotMedia.ro, de maximă credibilitate, susțin că niciuna dintre acuzații nu are cum să țină, însă cercetarea ar avea o singură menire: să îl blocheze pe Radu Gavriș la Harghita, pentru că art 62 ind 6 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului arată că pe timpul cercetării disciplinare polițistul nu poate fi mutat, explică sursele citate.
Contactat de SpotMedia.ro, Radu Gavriș nu a dorit să comenteze situația, însă a precizat că nu i-a fost adusă la cunoștință nicio cercetare disciplinară împotriva sa.
Este clar că pe 1 septembrie Radu Gavriș nu era cercetat, pentru că nu ar fi putut fi transferat la Harghita, conform Statutului. Deci cercetarea a fost deschisă după detașare și după ce ministrul a cerut readucerea sa în București, tocmai ca acest lucru să nu mai fie posibil.
Este, desigur, posibil și ca cercetarea să nu existe, iar ministrul să fi fost mințit pentru a renunța la solicitarea readucerii lui Radu Gavriș.
Am cerut secretarului de stat Bogdan Despescu și șefului interimar al IGPR, Eduard Mirițescu, să îmi răspundă la următoarele întrebări:
Dl ministru Vela a cerut în mod expres readucerea comisarului șef Radu Gavriș la București? A fost dispoziția ministrului împiedicată de o cercetare disciplinară declanșată împotriva dlui Gavriș? Când a fost declanșată cercetarea și din dispoziția cui? Când i-a fost adusă la cunoștință cercetarea dlui Gavriș?
Dl Mirițescu nu a răspuns, deși există confirmarea automată a citirii mesajului whatsapp duminică dimineața la ora 10:49. Dl. Despescu a comunicat:
”Pentru datele solicitate de dumneavoastră trebuie să vă adresați, conform Legii nr. 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât competența de numire a adjunctului directorului D.G.P.M.B. este a inspectorului general al Poliției Române”. Un răspuns destul de straniu cât timp întrebările nu fac referire la vreo funcție anume.
Deci dnii Despescu și Mirițescu nu confirmă, dar nici nu infirmă.
Cazul Frățilescu și recidiva copy-paste
Cel mai interesant este că detașarea forțată la Harghita a fost un modus operandi, o practică în serie a tandemului Despescu-Mirițescu, în pofida faptului că a fost dublu infirmată de instanță.
Înaintea dlui Gavriș, adjunctul șefului IPJ Harghita a fost comisarul-șef Ion Frățilescu. Domnia sa a fost adjunct al IPJ Gorj până pe 13 aprilie anul acesta, când șeful IPJ Gorj l-a anunțat că a venit un fax de la IGPR-ul condus de Despescu, Vasilescu și Mirițescu, care anunța mutarea dlui Frățilescu la IPJ Harghita.
Dl Frățilescu a atacat în instanță detașarea, de care nu știa și pentru care nu și-a dat acordul. Și a câștigat cu bis, adică a obținut la Curtea de Apel Craiova suspendarea detașării, iar la Tribunalul Gorj anularea detașării . În ambele cazuri pârâtă a fost IGPR, obligată să plătească și cheltuieli de judecată din bani publici, desigur.
Așa se face că de pe 3 august, prin voința Curții de Apel Craiova, din 11.08.2020, comisarul șef Frățilescu a revenit la postul său de la IPJ Gorj, iar postul de la Harghita a devenit din nou vacant. Peste nici o lună, Despescu – Vasilescu au repetat copy-paste aceeași rețetă infirmată de instanță, ceea ce arată și respectul celor doi șefi din MAI pentru puterea judecătorească din România.
Dl Vela nu are nicio putere legală asupra secretarului de stat Despescu. Numirea și revocarea unui secretar de stat nu sunt atributul ministrului, ci al premierului. La fel în cazul șefului IGPR, tot cu rang de secretar de stat. Iar dl Orban nu pare deranjat de faptul că Ministerul de Interne este condus așa cum este condus, peste capul ministrului Vela, de dl Despescu.
”Orban trebuie să țină cont de unde e propus Despescu”, spun sursele SpotMedia.ro.
Cine îl iubește pe Despescu?
Pe de-o parte, este de notorietate prietenia dintre dl Despescu și dl Ciolacu, amândoi din Buzău. Deci pare că Ministerul de Interne, cel puțin partea de Poliție, a fost predată de facto dlui Ciolacu în schimbul non-combatului pe care președintele PSD îl vădește cu fiecare ocazie.
O altă explicație, care nu o contrazice pe prima, ba ar putea să o completeze, vine din 2016, când dl Tobă, apropiat cunoscut al SRI, l-a propus pe dl Despescu să fie șef IGPR în guvernarea Ciolos. După cum știm că dl Despescu a declanșat ofensiva la Omoruri pentru anchetarea lui Gabriel Oprea, alt apropiat al SRI.
În final, un detaliu despre felul în care dl Despescu conduce Poliția Română. Dl Vasilescu a fost chemat din concediu să rezolve, cum a rezolvat, criza Pian, pentru că, ni s-a spus, nu exista altcineva care să se priceapă.
Doar că în timpul concediului dlui Vasilescu la conducerea IGPR era prim-adjunctul Mirițescu. Adică cel declarat implict incompetent să rezolve criza Pian este acum șeful interimar al IGPR, în pole position să devină titular.