Marea dihonie din societate privind dreptul SRI de a face interceptări și în ce privește spețele penale este o problemă falsă, legată doar de procedură.
Corect este ca apele să fie despărțite, fiecare instituție să facă înregistrările sale în limita atribuțiilor date de lege, iar schimbul de informații între SRI și parchete să se facă numai printr-un judecător, ca să se elimine orice suspiciune.
Să presupunem că SRI face ce zice legea, adică merge la ÎCCJ și obține un mandat de urmărire pentru un caz de siguranță națională.
Tot ascultând, cei de la SRI se trezesc cu informații legate de un caz de corupție. Ce trebuie să facă atunci serviciile, să continue ascultarea până strâng toate probele necesare și să le trimită apoi la Parchet? Nu mi se pare corectă această opțiune. SRI să asculte în continuare pe siguranța lui națională că de aia este serviciu de informații, dar să facă pachet ce a adunat pe cazul de corupție și să meargă la un judecător ÎCCJ și să-i prezinte acestuia probele.
Judecătorul să judece dacă ce s-a adunat acolo constituie un început de caz sau nu, că asta îi este meseria și de aia va lua pensie specială. Dacă probele nu sunt suficiente, SRI să rămână cu ascultarea și să-și vadă de ale lui, adică de siguranța națională. Dacă probele sunt rezonabile, judecătorul să le trimită la DNA sau la parchet, iar respectivii, având mandat, să continue investigația prin tehnica proprie de ascultare.
Nu-i nimic ilegal în această schemă, mai mult, intervenția unui judecător în ambele cazuri face ca procedura să fie riguroasă și, cred eu, corectă.
Situația de până acum, când interceptări de sute de pagini sunt făcute de SRI și puse la dispoziția parchetelor, nu este corectă. Nici protocoale semnate între parchete, DNA și SRI nu sunt corecte, corect este ca SRI să sesizeze un judecător, iar acesta să hotărască dacă probele vor merge la o anchetă penală sau vor fi șterse.
În situația rezumată nu vor putea fi puse la îndoială înregistrările, pentru că ele se vor face de către fiecare entitate în parte, cu avizul unui judecător.
Vom ajunge în situația în care din, de exemplu, 200 de pagini de înregistrări doar 20 să fie făcute de SRI, iar restul de DOS din poliție sau de structurile din parchete. Majoritatea înregistrărilor vor fi făcute de entitățile care anchetează cazuri penale și nu vom mai avea procese în care dosarele sunt făcute numai pe baza informațiilor date de SRI.
În acest caz se elimină posibilitatea ca SRI să abuzeze de tehnica de ascultare sau să folosească mandatul de siguranță națională ca să hărțuiască cetățeni sau să fabrice dosare, așa cum au acuzat inculpații ,,statul paralel” din vremea lui Băsescu și până azi.
Dacă asemenea prevedere ar fi inclusă în Codul Penal, nici mama CCR n-ar avea nimic de obiectat.
Procedura este clară, trasabilitatea ei împiedică instituțiile să se calce pe picioare, iar validitatea este dată de două hotărâri judecătorești. Mai mult, dacă poliția sau parchetele doresc extinderea interceptărilor, pentru fiecare nou interceptat să fie necesară o nouă hotărâre judecătorească.
- Parlamentul a adoptat abuzul în serviciu fără prag și interceptările în dosarele penale. Predoiu, atac furibund la Opoziție. Cine și ce sesizează la CCR?
De ce nu sunt lucrurile așa simple și exacte e o lungă discuție. SRI a abuzat de faptul că doar el avea tehnică de ascultare și și-a depășit atribuțiile, iar inculpații au sărit în sus motivând că au fost ascultați ilegal, fără mandat.
De ce situația asta continuă și azi, stârnind reacții negative este clar: nimeni din clasa politică n-a avut interesul - și nici măcar acum nu îl are – de a limpezi lucrurile, de a le pune pe căprării, fără ca ele să fie amestecate. Și până când controlul judecătoresc nu va fi deplin, lucrurile vor sta așa în continuare.
Și atunci să ne mai mirăm că 78% din cetățenii acestei țări sunt de părere că partidelor politice și politicienilor nu le pasă de ei, ci urmăresc alte interese, de exemplu, cum să scape cleptocrații din primării și din societățile de stat?
Răspunsul este simplu, concepând și votând un cod penal care să aibă suficiente neclarități ca avocații celor acuzați de mită sau abuz în serviciu să poată folosi aceste ,,scăpări” în folosul clienților lor.