Punctajul se scrie în grila maniheistă tranzacționată: locul binelui e luat de răul cel mai mic, cu care trebuie să fim complici și să-l ajutăm astfel să învingă răul cel mare. Doar că în cazul narațiunii de față – alegerile prezidențiale ce stau să vină, diferența e mai degrabă în cantitate, nu calitativă.
Iar cantitatea stă de partea candidatului care pleacă cu prima șansă pentru primul tur și cu ultima șansă pentru turul decisiv, și anume Marcel Ciolacu, a cărui șansă de a inversa destinul PSD în scrutinul prezidențial e să-și fi construit propriul Vadim Tudor.
- Ciucă nu se duce la vot într-o finală Ciolacu-Simion
- Ciolacu: Vă spun, în proporție de 99%, că nu voi intra cu George Simion în turul doi. Nici cu Ciucă
- Marcel Ciolacu îl face erou pe Simion, deschizându-i calea spre Palatul Cotroceni. România, tot mai aproape de Rusia
Rațional, dintre cei doi, cel care are forța, instrumentele și cel mai probabil voința, dacă ne uităm la parcursul politic care se pliază pe cel al liderilor cu mână forte, să construiască un regim de putere iliberal sau cu tendințe iliberale, așa cum, de altfel, a proiectat și Klaus Iohannis președinția, este actualul lider al PSD.
George Simion nu are aparatul partinic necesar și nici o voință politică de calibru, doar pentru că se plimbă în zona submediocră a extremismului, în care naționalismele grosiere și zgomotul se asociază.
Cel mai prost scenariu pentru Marcel Ciolacu este să piardă președinția, cu o candidatură pe care nu și-a dorit-o, tocmai pentru că pune toate cărțile pe masă, dar nu este cel mai prost scenariu pentru țară.
Calitativ, ambele variante de lucru – Ciolacu și Simion – sunt la fel de periculoase, dar cantitatea de putere pe care o poate mobiliza fiecare dintre cei doi face ca o eventuală victorie a lui Marcel Ciolacu să fie mult mai problematică pe termen mediu și lung.
După ce trec alegerile, cu pauza sărbătorilor de iarnă, România va trebui să dea seama de inflație, de starea educației și a spitalelor, de o întoarcere progresivă în teritoriu la practicile corupției mici și mari, de posibilitatea unui război pentru care, așa cum a explicat expertul în securitate Iulia Joja în interviul pentru spotmedia.ro, țările baltice, nordice și Polonia s-au pregătit, în vreme ce pe noi politicienii ne țin expuși.
“Realitatea este că Rusia este în război cu noi, fie că ne place, fie că nu ne place acest lucru. Și țările nordice, țările baltice, Finlanda, Polonia se pregătesc pentru acest lucru, pentru că nu mai sunt în această fază de negare a realității. Doar Finlanda, cât să dăm ca exemplu, are o populație de cinci-șase milioane și are o forță armată de 900.000 de oameni.
Finlanda calculează 40 de invazii de pe parcursul ultimelor secole, încasate dinspre Moscova. Noi numărăm vreo 12, dacă nu mă înșel. Și atunci asta este problema, dacă pot s-o exprim în termenii cei mai neeleganți. Nu multă lume în Europa vrea să audă acest lucru: într-un final, în acest moment ne diferențiem la nivel de state între statele, armatele, societățile care sunt pregătite să tragă în ruși, să omoare ruși și să fie omorâți de ruși și cele care nu sunt pregătite să facă acest lucru. Când trag această linie, nu rămân foarte multe țări de o parte, ci rămân foarte multe de cealaltă parte.
Dacă ne uităm la bugetul militar, am promis 2,5% și un ziar, o publicație americană a dezvăluit că nu am ajuns nici măcar la 2% , în contextul războiului pe scară largă. 2% este pentru perioadă de pace, nu este pentru perioadă de război.
Dacă ne uităm la Polonia, în timpul războiului, Polonia avea un procent atât de mare la un moment dat, încât încerca să ascundă numerele, să pară că este în jur de 4% când de fapt era mult mai mult.
Deci noi suntem la sub 2% , Polonia este la peste 4% și este la peste 4% de ceva timp, cu economie dublă, cu o capacitate dublă în raport cu România, și care a intrat în niște programe de achiziții extrem de ample și extrem de costisitoare”.
Or, în acest context, tema pe care Marcel Ciolacu&PSD au reușit să o impună pe agendă este pericolul venirii unui nou Vadim Tudor.
Nu e de minimalizat deloc riscul unui președinte revizionist și care joacă pe muzica Kremlinului, doar util sau angajat, nu există dovezi pentru varianta maximală, dar nici a merge după fenta PSD nu e scenariul de țară dezirabil.
Miza pentru locul al doilea nu este doar una de partid și carieră/supraviețuire/propășire individuală a candidaților, ci este una de readucere a instituției prezidențiale în matca democratică, în care democrația înseamnă transparență instituțională, reprezentare și punerea la dispoziția binelui comun în favoarea celui personal, dacă cele două intră în coliziune.
Paradigma în care Klaus Iohannis lasă președinția nu are de ce să fie răsturnată de Marcel Ciolacu, odată instalat la Cotroceni. Din contra, reacțiile din ultimele zile la scandalul Nordis arată inapetența și chiar furia față de solicitările de transparență făcute de jurnaliști.
Nici George Simion nu va avea voința politică, sprijinul și cunoașterea de a da conținut democratic funcției prezidențiale și, cel mai probabil, ar fi un președinte resentimentar, frustrat și izolat la Cotroceni, dar care ne-ar aduce prejudicii de imagine colosale. România nu e Germania, să i se treacă cu vedere un câștig al extremiștilor, deși în cazul AUR, extremismul e mai degrabă mediocru, băltit populist, ceea ce, paradoxal, e în interesul nostru: măcar nu are calibrul extremismului austriac, de pildă.
Singurul scenariu în care alegerea să nu fie tranzacționată între răul mai mare și cel mai mic este întreruperea punctajului pe care PSD îl pune în scenă și care i-a ieșit lui Klaus Iohannis, față în față cu Viorica Dăncilă, lui Iliescu, față în față cu Vadim și chiar lui Traian Băsescu, față în față cu Adrian Năstase (și pârghiile PSD).
Un vot rațional înseamnă însă calcule matematice și raționalizarea deciziei, chiar dacă valoric sau intelectual, niciunul dintre candidații de factură liberală nu ar umple un profil de președinte, cântărit individual. Și de regulă, când alegerea e între cultură generală și greutate morală, cel mai mic risc e în cazul candidatului cu profil moral, chiar dacă are lacune culturale.