Nu știu din care cauză anume, după cum nu știu dacă e doar un specific românesc sau ține de natura umană/a acestei zone din lume, dar remarc un talent aparte de a ne concentra insistent, adesea isteric, pe simptome, ignorând cauzele lor.
Iar consecința nu poate fi decât repetarea simptomelor din cauze netratate. Doar două exemple de actualitate:
Ne enervează/sperie/deprimă prețurile foarte mari ale acestei perioade. Cine umflă prețurile?, este întrebarea la ordinea zilei și vinovatul de serviciu este speculantul, care are de ceva vreme și o ordonanță de urgență neaplicată, pentru că este inaplicabilă.
Prețurile le umflă sau le coboară, de fapt, piața liberă.
Orice producător și comerciant are ca scop final să vândă. Are dreptul să ceară cât vrea pe marfa lui. Și are dreptul să vizeze un profit oricât de mare. E normal.
Dacă prețul pe care îl cere este peste disponibilitatea cumpărătorilor sau peste cel la care vinde concurența, el nu va vinde, deci va ieși în pierdere.
Dacă prețul pus de el va fi plătit de suficient de mulți oameni încât să nu fie nevoit să arunce marfa, înseamnă că acela e punctul unde oferta s-a întâlnit cu cererea.
Singurul lucru interzis este cartelul pentru anularea concurenței. Adică înțelegerea între comercianți pentru fixarea unui preț anume.
Deci când prețurile o iau razna, nu speculantul trebuie căutat, pentru că el nu există. Trebuie căutate cauzele pentru care banii sunt mai mulți decât produsele, sau de ce costurile de producție sunt atât de mari, sau de ce producția este deficitară etc. Întotdeauna cauzele țin de politicile guvernamentale greșite.
Deci la întrebarea “cine umflă prețurile”, răspunsul este întotdeauna: Guvernul prin politicile lui trecute și/sau prezente. Dar presiunea publică pentru ce fel de intervenție este? Simptome sau cauze?
Una dintre politicile greșite este intervenția statului în mecanismele libere de piață. Dar tocmai asta i se cere.
Anul trecut ne uitam cu invidie la intervenția fermă cu mercurialul a lui Viktor Orban în Ungaria. Un lider responsabil care se luptă cu speculanții, se spunea.
Efectul intervenției? Penuria și, când piața a fost lăsată liberă, o explozie a prețurilor: 42% la alimente și aproape 25% inflație. Iar ungurii veneau să cumpere de la noi fără mercurial.
Plafonarea prețurilor poliței RCA pare o gură de oxigen pentru șoferi. Dar ea nu face decât să creeze premise pentru ca, după ce va trece, situația să fie chiar mai gravă. De ce? Pentru că singura soluție este să stimulezi piața și concurența în domeniu, exact ceea ce plafonarea inhibă.
Despre violențele din școli, am tot vorbit. Soluția propusă nu are nicio legătură cu cauzele acestui fenomen, pe scurt deriva adolescenților sub prea multă presiune de toate felurile.
Soluțiile avansate țin exclusiv de anihilarea simptomelor: să nu mai vedem, să nu mai auzim, să izolăm, să excludem. Și? Asta va rezolva cauza sau doar va muta simptomele ei altundeva, poate chiar mai grave?
Cât timp presiunea este pe simptome, nu pe cauze, situația va rămâne aceeași, singurii care se vor schimba vor fi cei învinovățiți.