MOTTO:
„Oamenii au deosebitul talent de a alege exact ceea ce le face mai mult rău.”
J. K. Rowling, scriitoare americană, autoarea best seller-ului Harry Potter
Să vorbești despre alegeri anticipate într-un moment când stabilitatea guvernului este mai solidă decât oricând, iar coaliția și-a găsit un modus vivendi cum nu s-a mai văzut de multă vreme în România, asta mi se pare un non sens.
Cu toate acestea, amenințarea cu anticipatele a reizbucnit din partea unui fruntaș al coaliției, care cu alte prilejuri se dovedea reținut, aș zice chiar cumpătat, și în niciun caz conflictual: Marcel Ciolacu.
Cu siguranță, ceva l-a enervat rău de tot pe liderul PSD, care până de curând nu se arăta deloc dornic să se vadă așezat pe scaunul cel mare de la Palatul Victoria. Multă vreme pretindea că numai Alexandru Rafila este potrivit pentru așa ceva, deși – susținea el – PSD are o adevărată pepinieră de specialiști, toți pregătiți să poată fi oricând prim miniștri.
Niciodată nu lăsa domnia sa impresia că ar râvni la pupitrul de comandă al țării și îmi plăcea să cred că se bizuia pe înțelepciunea celui care știe să nu-și întindă picioarele mai mult decât îl ține plapuma.
Și iată că, deodată, cumpătatul domn Marcel Ciolacu s-a apucat să declare următoarele, mai zilele trecute: „Dacă colegii mei vor considera că eu sunt cea mai potrivită persoană să îi reprezint ca prim-ministru, eu am să fiu. Dacă nu se face această rotativă, altă variantă decât alegeri anticipate nu există”.
Aut me, aut neminem adică, ori eu ori nimeni, cum rostea cândva un țanțoș general roman, acoperit între timp de praful gros al istoriei.
Ce l-o fi determinat, oare, pe simpaticul nea Marcel să se răsucească deodată, de la un fel de „nu mă interesează problema” la acel „ori eu, ori nimeni”, de care vorbeam? Nu cred că apetitul pentru putere, nici dorința de mărire sau teribila grandomanie a domniei sale, pe care nu mi-o sugerează deloc privirea atitudinea liderului social-demorat.
Aș zice mai curând că domnului Ciolacu nu i-ar prea conveni situația când alții s-ar bate pentru ciolanul suprem, iar dânsul, ca lider ce este, s-ar pomeni cu greaua misiune de a alege unul singur dintre doi candidați sau poate chiar dintre mai mulți, căci este destul să se ivească borcanul cu miere, ca să se audă bâzâit în jur.
Dilema ar fi incomensurabilă. Dacă o preferă pe Firea și-l lasă pe Grindeanu mofluz, și-l face pe acesta în veci dușman. Și invers, dacă optează pentru nea Sorin și o lasă pe Gabi bosumflată, se pune rău cu întreg orașul Voluntari, plus județul Ilfov.
În plus, mai pot apărea și alții, poate din teritoriu, poate dintre vicepreședinții de la centru, cine știe.
De aceea, înțeleg logica domnului Marcel Ciolacu. Decât să ajungă un fel de arbitru între nu se știe cine, mai bine le taie apetitul tuturor, declarând că se sacrifică pe sine, trimițându-le totodată liberalilor un fel de săgeată otrăvită: „Dacă nu se face această rotativă, altă variantă decât alegerile anticipate nu există”.
Declarația pică exact la momentul potrivit, după ce, cu numai două zile mai devreme, liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, spusese răspicat că există și altă variantă, pragmatică, întrucât eventuala rotativă guvernamentală n-ar fi tocmai bună pentru țară:
„…a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, în plin conflict la marginea graniţelor României, nu cred că ar fi un semnal bun”.
Intuiția îmi spune că, totuși, chiar dacă argumentul domnului Muraru nu este de neglijat, domnia sa a demarat pe un drum greșit și nu și-a asigurat o susținere de undeva, înainte de a-și lansa ideea în public.
Nu pare s-o fi discutat în partid sau în coaliție și nu pare nici să-i fi tatonat pe colegii parlamentari, pentru a nu lua prin surprindere întreaga clasă politică, nepregătită să-i susțină, în cazul când s-ar ajunge la dezbateri.
Ca urmare, o idée, care poate merita mai multă atenție, este aruncată brutal în derizoriu, din propria tabără. În termeni delicați, dar fermi, vicepreședinta PNL Alina Gorghiu etichetează opinia liderului PNL Iași ca un moment neserios și derapat din parcursul angajat de partid:
„E o declaraţie care aparţine unuia dintre colegi, însă trebuie să ştiţi că Partidul Naţional Liberal e un partid foarte serios şi când ne-am asumat această coaliţie am făcut-o ştiind care este parcursul la care ne-am angajat”.
Așadar, însuși partidul i-a tăiat macaroana domnului Muraru – dacă-mi permiteți acest termen – și i-a dat domnului Ciolacu ocazia să le transmită liberalilor un mesaj mai tranșant ca niciodată: ori eu, ori nimeni.
Cât privește fluturarea alegerilor anticipate în fața publicului, din când în când, asta mi se pare ca un fel de armă ascunsă în teacă și scoasă de acolo numai în momentele cruciale, când vorba bună nu mai produce efectele scontate, dialogul cu cuțitele pe masă nu mai sperie adversarul și doar la vederea tăișului ascuțit scos din teacă, părțile găsesc un modus vivendi.
Sigur că, la prima vedere, îi convine domnului Ciolacu să fluture arma abticipatelor în fața camerelor de luat vederi, știindu-se călare pe sondaje și mereu în creștere. Dar nu totdeauna pui mâna în foc pe ce spun sondajele.
Adevărul e că electoratul se simte debusolat. Îl sperie scumpirile, prăbușirea leului, incertitudinea energetică, creditele la bănci, toate celelalte. Cine garantează că alegătorul, odată ajuns în fața urnei, se va comporta ca atunci când l-au sondat telefonic mesagerii domnului Pieleanu?
Oare mai este PSD în situația de a arăta la alții cu privire la carențele guvernării, când se află el însuși în coaliție? Iar dacă nu poate arăta spre alții, atunci ce poate face?
Simplu. Amenință cu anticipatele, chiar dacă nu crede în ele, chiar dacă nu le dorește, char dacă nu-i aduc cine știe ce câștig, dar care atrage atenția că PSD este vioara întâia în coaliție, că tonul îl dă Ciolacu, iar ceilalți ar trebui să se teamă pentru ce urmează, în cazul în care se pun de-andăratălea la rotativă,
Înțeleg logica domnului Ciolacu, atunci când amenință cu anticipatele ca să-i sperie pe liberali și să-și dea aere în propriul partid, sugerându-i că bastonul de mareșal așteaptă sigur în ranița lui. Dar nici nu sunt convins că își dorește niște anticipate, posibile aducătoare de surprize, tocmai într-un moment când trendul îl favorizează, iar sondajele îl prevestesc un fel de câștigător ante factum.
Altfel stau lucrurile cu, de exemplu, șeful opoziției extremiste George Simion, care declara cu o vreme în urmă, cu privire la aceeași problemă: „Sperăm ca alegerile anticipate să aibă loc cel târziu în luna mai în 2023”.
Ce-l face să spere? Chiar dacă stă bine în sondaje, chiar dacă a depășit nenorocoasa USR, AUR nu are nicio șansă să ajungă la guvernare singură, așa cum pretinde că își dorește, iar șansele unei coaliții, unde să fie cineva atras de domnul Simion, par inexistente.
Atunci de ce vrea anticipate liderul AUR? Vrea, întrucât acestea sunt pentru domnia sa ca o undiță aruncată într-o baltă tulbure și fără vietăți în ea, dar care lasă impresia că cel de pe mal pescuiește, de vreme ce păzește undița.
Nu este cazul domnului Ciolacu. PSD e pe cai mari și urcă mereu, PNL își revine cu greu după taifunul Orban și uraganul Cîțu, iar Ciucă a arătat că știe să stopeze căderea dramatică, în care se angajase partidul, dar nu să-l relanseze pe spirala ascendentă de la europarlamentare.
Pe scurt, domnul Ciolacu nu are nevoie de anticipatele cu care amenință lumea, ca să ajungă acolo unde se află déjà. De altfel, nu există alt scenariu mai bun pentru țară, decât continuarea guvernării, fie cu rocada prevăzută în programul coaliției, fie cu menținerea premierului liberal.
Dar, în acest din urmă caz, inițiativa n-ar trebui să pornească de la liberali, ca o pretenție, ci numai de la social-democrați, ca un fel de ofertă generoasă și dezinteresată, făcută în beneficiul strict al interesului național.
Ceea ce însă a devenit puțin probabil, după ce liderul liberal ieșan s-a trezit vorbind neîntrebat, stârnind valuri și provocându-l pe Ciolacu la declarații pe care altfel nici prin gând nu i-ar fi trecut să le rostească.