Când China a împiedicat intrarea unor mărfuri lituaniene în țară, ca represalii (neoficiale) pentru deschiderea la Vilnius a primei reședințe diplomatice a Taiwan-ului, de facto o ambasadă, Taiwan a cumpărat el produsele, printre care cele 20.400 de sticle cu rom devenite astfel celebre.
După eșecul suferit în Lituania, țară care nu a acceptat jumătăți de măsură, Beijingul mizează pe regimurile iliberale din Europa Centrală și de Est, bucuroase că pot folosi pârghiile chineze pentru capital politic intern.
Lituania a mai deschis un drum neplăcut Chinei: a fost prima țară care s-a retras din formatul 17+1.
La fel ca Rusia, însă, China știe că poate capitaliza vulnerabilitățile și golurile de putere din statele occidentale, dar are acum mai mult timp și mai multă răbdare să aștepte și să vadă ce merge și ce nu.
Formatul 17+1, inițial, a fost o inițiativă a Ministerul chinez de Externe, pentru a promova relațiile de afaceri între China și 17 state din Europa Centrală și de Est (Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Lituania, Slovacia și Slovenia).
În 2021, Lituania s-a retras din acest format, denunțând chiar strategia Chinei de a crea și adânci diviziunile din UE. Ministrul lituanian de Externe motiva că această platformă de cooperare este una care divide UE și afectează unitatea construcției europene.
În februarie 2021, Bulgaria, România, Slovenia, Estonia și Letonia nu și-au trimis președinții sau prim-miniștrii la ceea ce China se aștepta să fie un summit „Xi + 17 lideri de stat”.
În același an, Parlamentul lituanian a recunoscut (după administrația Biden, Canada și Marea Britanie) felul în care China a tratat minoritatea uigură ca fiind genocid și a cerut Comisiei Europene să-și revizuiască relațiile cu Beijingul.
Ulterior, Lituania a permis Taiwanului să-și deschidă o misiune diplomatică la Vilnius, de facto o ambasadă, ceea ce a înfuriat China.
A urmat disputa sticlelor cu rom, când China a împiedicat mărfuri lituaniene să intre în țară, iar Taiwan a reacționat, cumpărând produse lituaniene care erau destinate Chinei, inclusiv 20.400 de sticle de rom, și s-a angajat să investească sute de milioane de dolari în industria lituaniană, pentru a sprijini țara în fața presiunii chineze.
Într-o analiză făcută de CEPA, unul dintre instrumentele pe care China le folosea pentru a manipula opinia publică din Lituania era tocmai influențarea elitelor - politice, economice și academice.
Edward Lucas: China umple golurile
Strategia Chinei în manipularea agendei și opiniei publice din statele Europei Centrale și de Est (formatul 16+1) este mai degrabă una oportunistă, dar pe care Beijingul a evaluat-o ca fiind funcțională: o abordare de „umplere a spațiilor”, potrivit unei analize semnate de jurnalistul și expertul în probleme de securitate europeană și transatlantică Edward Lucas, în sumarul executiv al raportului CEPA.
- China exploatează faliile existente în societate. Ţinteşte în principal elitele politice, economice și academice;
- Partidul Comunist Chinez încearcă să exploateze vulnerabilitățile pe care autoritățile naționale și organizațiile internaționale au eșuat să le soluționeze: infrastructura, sprijin financiar, îngrijirea medicală în pandemie (vaccinurile și echipamentele de protecție);
- Țările din afara organizațiilor mari, cum este Uniunea Europeană, sunt mai vulnerabile în fața influenței chineze;
- Partidul Comunist Chinez preferă să promoveze o agendă negativă anti-Vest decât una pozitivă, pro-China.
- Guvernele iliberale din regiune folosesc în mod oportunist sprijinul chinez pentru scopuri politice interne.
Dar instrumentele pe care China le folosește nu sunt aceleași în toate țările din regiune.
Poate folosi instrumente economice (ca în Ungaria și în Balcanii de Vest sau, într-o formă coercitivă, în Lituania), diplomatice (Polonia), să răspundă unor nevoi politice (Serbia, Ungaria). Ce au în comun este efortul cât mai mic și concentrarea în zona centrelor de putere.
Este evident, scrie Edward Lucas, că leadership-ul Partidul Comunist Chinez nu înțelege diferențele economice, culturale, istorice și geografice dintre statele din regiunea Centrală și de Est. E motivul pentru care ia țară cu țară, fără a fi reușit să creeze o strategie regională.
Asta e concluzia optimistă. Cea pesimistă, scrie Lucas, este aceea că China are timp și răbdare și testează apele, unele lucruri merg, altele nu.
Strategia este aceea a umplerii golurilor. Acolo unde apare o oportunitate – cum a fost cazul materialelor de protecție antiCovid-19 – Guvernul chinez apare. Dacă apare o oportunitate de investiții, la fel. Dacă un proiect de infrastructură e ofertant în termeni de câștiguri politice, China intră în joc.
Dacă există un curent antioccidental intern, China va încerca să-l amplifice.
Rata de respingere este limitată. În unele țări, societatea civilă și mass-media independente se angajează în cercetări inovatoare și în jurnalism de investigație, pentru a denunța influența tot mai mare a Chinei. În Ungaria și Serbia, însă, guvernele iliberale sunt bucuroase să folosească sprijinul chinez pentru a-și spori capitalul politic intern și ca pârghie în relațiile cu UE și Statele Unite.
Elementul principal în această strategie, atrage atenția Edward Lucas, este că aceste goluri există, din cauza eșecurilor instituțiilor internaționale și ale guvernelor:
China avansează acolo unde țările occidentale și instituțiile eșuează punctual, de exemplu, capitalizând deziluzia din Balcanii de Vest cu privire la ritmul nelinear al extinderii UE. Dacă Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Albania ar fi deja în UE sau foarte aproape de aderare, China ar avea probabil mai puține oportunități de a-și exercita influența (deși Germania, o țară centrală a UE, este un prim exemplu de succes al operațiunii de influență chineză).
Dacă presiunea occidentală ar fi înfrânat îndârjirea antiUE a lui Victor Orbán, liderul ungar ar fi mult mai puțin dispus probabil să flirteze cu guvernul chinez (și cu cel rus). Dacă alte țări occidentale ar adopta o abordare mai solidă față de Taiwan, Lituania ar fi mai puțin expusă (faptul că această constrângere economică împotriva Lituaniei a rămas nepedepsită este văzută ca un succes major la Beijing).
Dacă instituțiile academice existente ar preda în mod corespunzător limba, cultura și istoria chineză, institutele Confucius nu ar avea loc”", conchide Lucas.
În 2018, Viktor Orban a șantajat pe față Uniunea Europeană, amenințând că se va duce spre China:
"Europa Centrală are serioase handicapuri în termeni de infrastructură; sunt multe de făcut. (...) Dacă Uniunea Europeană nu poate garanta sprijin financiar, ne vom întoarce către China".
Între timp, Uniunea Europeană a blocat banii europeni pentru guvernul Viktor Orban, devenit tot mai mult o portavoce a narațiunilor lui Vladimir Putin.
Cum a capitalizat China invazia rusă în Ucraina
Diplomatul Doru Costea, fost ambasador al României la ONU, rezumă, într-un interviu acordat spotmedia.ro, felul în care China și-a modificat poziționările, după ce Vladimir Putin a decis invazia militară a Ucrainei.
Caracterizarea reacțiilor Chinei ar putea include un amalgam destul de confuz, spune acesta:
- de iritare – pentru că desfășurarea conflictului include aspecte care pun China într-o postură deosebit de delicată față de partenerii săi economici și comerciali principali, aflați în „tabăra” afectată de agresiunea Rusiei – în primul rând, SUA și UE, în pofida problemelor din ultimii ani, cum am spus.
- de nemulțumire, pentru că efectele negative propagate ale agresiunii rusești se apropie și de interesele pragmatice ale Chinei (a se vedea riscurile sancțiunilor secundare la care sunt expuse companiile sale).
- de îngrijorare, pentru că se deschid perspective destabilizatoare și în zone în care are interese concrete - de ex., în Asia Centrală, în Balcani, în zona extinsă a Mării Negre.
- de satisfacție răutăcioasă („Schadenfreunde” ar zice germanii) pentru că NATO, văzută de multă vreme cu ostilitate la Beijing, se află sub presiune crescândă.
- aceeași interpretare sau, mai degrabă, așteptare, ar putea exista și în privința viitorului relației transatlantice și/sau a solidarității intra-occidentale, în cazul în care prelungirea războiului și, pe cale de consecință, a sancțiunilor împotriva Rusiei ar genera fricțiuni între statele respective; de preocupare față de comportamentul voluntarist al liderului rus – iar lista ar putea continua.
Ca atitudine de principiu, cred că, spre deosebire de Rusia, China favorizează stabilitatea și predictibilitatea mediului în care acționează atât în plan regional, cât și în cel global. Într-o formulare mai puțin pretențioasă, des întâlnită prin filme, „conflictul nu face bine afacerilor”. Este adevărat – cu excepția producătorilor și comercianților de armament, unde discuția se poartă în alți termeni și în privința Chinei.
Pe de altă parte, circumstanțele generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei i-au prilejuit Chinei ocazia de a lansa inițiative globale cum sunt cea privind securitatea internațională, lansată la deschiderea Forumului pentru Asia de la Boao, anul acesta în 21 aprilie.
Cum e portretizat Vestul în interiorul Chinei? România, un studiu de caz (Raport EFOR)
Timp de șase luni, EFOR a monitorizat surse media în limbile chineză și engleză din China, pentru a vedea cum sunt portretizate regiunea Mării Negre și România de către propaganda de la Beijing, în contextul războiului pe care-l duce Rusia în Ucraina.
Concluzia majoră e că România apare în legătură cu NATO, în relație de subordonare, și în narațiunile antioccidentale.
O a doua direcție urmărită în analiză a fost cum este pusă în narațiune comparația dintre Ucraina și Taiwan, în special dacă folosește China invazia la scară largă din Ucraina pentru a legitima propria dorință de reunificare cu Taiwan.
Nu sunt surprize majore: NATO este înfățișat ca un instrument prin care SUA vor să-şi impună hegemonia, iar România apare în statutul de „vasal”.
În acest context, războiul din Ucraina este justificat de NATO, condus de facto de SUA, iar Rusia a rămas în mentalitatea Războiului Rece și vrea să-și întărească securitatea, cu prețul securității altor state.