Că președintele Iohannis refuză să dea publicității cheltuielile din bani publici făcute pentru vizitele sale externe nu e o surpriză. Dl Iohannis continuă să se prevaleze de secretizarea, prin voința administrației prezidențiale, a informațiilor privind închirierea aeronavelor, chiar și după ce a fost demonstrat că și secretizarea, și desecretizarea depind exclusiv de voința de la Cotroceni.
Până la urmă, chiar această obstinație spune ceva, dincolo de nerușinare, desigur. Dacă sumele calculate de Recorder ar fi exagerate, cu siguranță că președintele ar avea tot interesul să dea presei peste nas, punând pe masă sume cu mult mai mici.
Faptul că nu o face arată că Recorder a avut dreptate. Sau dacă s-a înșelat, a fost prin subestimarea costurilor închirierii aeronavelor faraonice pentru Klaus Iohannis.
Așadar, refuzul președintelui de a da socoteală pentru banii cheltuiți confirmă practic afirmațiile presei.
Cât despre restul cheltuielilor de călătorie, trimiterea presei la execuția bugetară de la finalul anului reprezintă o sfidare gratuită și rânjită la adresa celor care plătesc aceste cheltuieli.
Cel puțin la fel de grav este că dl Iohannis nu a considerat cu cale să dea un raport către popor nici măcar în privința rezultatelor turneului african.
A spus domnia sa acolo, între un safari și Hakuna Matata, că vizita a reașezat România pe radarul african. Dincolo de metaforă, însă, ce însemnă asta concret?
Cu ce a venit în tolbă președintele în afară de poze și filmări minunate pentru albumele personale? Contracte comerciale nu prea sunt șanse să fi fost încheiate câtă vreme în delegația oficială nu a existat niciun om de afaceri sau măcar vreun înalt oficial dintr-un minister de resort. Altceva?
Și bilanțul prezidențial în Africa este tot secretizat? Dar în Dubai? Și, în general, anul acesta care este bilanțul președintelui? Pentru ce și-a încasat leafa și și-a consumat privilegiile cu asupra de măsură?
Este evident că pe președinte nu-l mai interesează relația cu electoratul. Și nu l-a mai interesat din ziua în care s-a văzut cu sacii celui de al doilea mandat în căruță.
Ceea ce nu pare a înțelege sau nu pare a–l interesa este că indiferența sa, ca să n-o numim de-a dreptul nesimțire, are impact mult dincolo de propria persoană eliberată de apăsări electorale.
Pe de-o parte, această atitudine sfidătoare a lui Klaus Iohannis se sparge în capul partidului său, PNL, condus de un președinte pus cu mâna de dl Iohannis și fără nicio legătură cu partidul.
PNL este întrebat de cheltuielile președintelui, nu are curajul și lideri pentru o desprindere, o dă cotită, se eschivează, chiar îi ia apărarea, ceea ce are un efect electoral devastator.
Declinul accelerat al PNL este în bună măsură, dacă nu în cea mai mare măsură, efectul deciziilor președintelui în primul rând asupra vieții interne a partidului.
Faptul că dl Iohannis s-a îngrijit să aibă la PNL președinți nu parteneri, ci obedienți, faptul că a mazilit orice om politic care dădea semne de personalitate a adus PNL în situația de a nu mai avea nici identitate, nici lideri.
Pe de altă parte și cel mai grav, atitudinea dlui Iohannis marchează instituția prezidențială și raportarea poporului la ea. Dl Iohannis a lezat grav prestigiul funcției prezidențiale, respectul poporului pentru ea.
Ceilalți președinți au fost iubiți sau detestați, dar nu cred că vreunul a fost disprețuit și irelevant cum e dl Iohannis. Niciunul nu a fost absent cu săptămânile, dacă nu chiar lunile, din agenda publică, niciunul nu a trăit mandatul doar pentru sine în izolare totală, niciunul nu a scuipat întreg poporul între ochi.
Ce efect va avea asta asupra așteptărilor de la viitorul președinte și asupra votului de peste un an rămâne de văzut.
Ar putea fi o pierdere a interesului pentru funcție, cale deschisă pentru continuarea ciuntirii sau abandonării prerogativelor ei. Sau, dimpotrivă, balansarea spre opusul lui Klaus Iohannis, adică o întoarcere spre profilul Traian Băsescu pentru care însă nu prea pare să existe candidat.
Ce rămâne după Klaus Iohannis? Pe scurt, un partid distrus și prestigiul unei instituții esențiale grav avariat.