Cu o presiune internațională crescândă din cauza dramei umanitare de proporții din Fâșia Gaza, cu shiva după shiva în Israel, cu familii disperate că ostaticii luați de Hamas au șanse tot mai mici să se întoarcă, cu mărturii greu de dus ale doctorilor care măsoară abuzurile psihologice, fizice și sexuale prin care au trecut femeile și copiii scăpați din mâinile organizației teroriste, Benjamin Netanyahu nu se dezminte și apasă aceleași pedale.
Nici măcar o tragedie de proporții, pentru care poartă responsabilitatea politică, nu îl întoarce pe Netanyahu din drum.
Declarația recentă, care a stârnit indignare în Israel, că acordurile de la Oslo au făcut tot atâtea, dacă nu mai multe victime decât atacurile Hamas din 7 octombrie, arată însă că nu e vorba doar despre lupta pentru supraviețuire politică, ci despre convingeri de lungă durată, care l-au transformat pe cel mai longeviv premier al Israelului într-un zoon politikon, care a reușit să facă din politică un instrument de marketing și de cucerire a pieței.
Adversitatea față de procesul de pace cu palestinienii și față de ceea ce se numește soluția celor două state, singura, de altfel, care a fost pe masă, este cea care l-a consacrat din capul locului pe Benjamin Netanyahu în politică.
A intrat în politica israeliană însă cu un model american de marketing politic, în care emoțiile puternice, specularea anxietăților sociale sunt ingrediente elementare, ceea ce până la apariția lui Bibi nu se folosea în Israel, unde registrul grav era cel care dădea tonul.
Generației lui Ițak Rabin, Shimon Peres, Ariel Sharon, cu același model sobru de a gândi afacerile statului și complicata problemă israelo-palestiniană, Netanyahu i-a opus din capul locului controversa și zgomotul.
De altfel, remarcă Anshel Pfeffer, autorul unei solide biografii a lui Netanyahu – Bibi. The turbulent life and times of Benjamin Netanyahu – Bibi este cel care a adus în politica israeliană chiar și scandalul sexual, o temă care era considerată de resort personal și de care nu aveau de ce să dea seama politicienii.
Tema care în cele din urmă l-a lansat pe Netanyahu ca adversar redutabil și a arătat că strategia lui Sharon de a-l ignora, tocmai pentru că nu era de calibrul lui politic, a fost o eroare, este fix procesul de pace, început odată cu Acordurile de la Oslo. Opoziția față de acest proces l-a consacrat pe Netanyahu ca principal critic, atât de puternic, încât văduva lui Rabin, asasinat de un naționalist israelian, a fost convinsă că Netanyahu poartă vina politică, a asmuțirii mulțimii și a speculării emoțiilor primare, care nasc filonul naționalist.
Netanyahu a reușit în cele din urmă să confiște tema și să întoarcă în favoarea lui percepția negativă de după asasinarea lui Rabin și, astfel, să compromită Acordurile de la Oslo.
Totuși, a fost o temă pe care nu a mai atacat-o frontal, dar a continuat să submineze procesul de pace prin încurajarea mișcării coloniste în Cisiordania și, fatal, vedem astăzi, prin compromiterea reprezentanților moderați ai palestinienilor, ceea ce a dus la alimentarea puterii Hamas și la decuplarea aproape completă a Fâșiei Gaza.
Lăsată în mâinile teroriștilor, pe care Netanyhu a crezut că-i poate juca, tocmai izolând Gaza și lăsând-o să se radicalizeze, Fâșia Gaza este astăzi locul unei drame umanitare colosale, aproape fără soluție reală.
Lucrurile au degenerat până în punctul în care distrugerea Fâșiei Gaza va veni înaintea distrugerii Hamas, dacă asta se va întâmpla, în condițiile în care lideri ai organizației se pot regrupa în statele arabe care îi protejează.
Or, în acest climat și cu presiuni externe și interne, Benjamin Netanyahu apelează la aceeași strategie a polarizării extreme, în care o soluție pentru pace să nu fie una care să aducă pace și în Israel, o țară în care straturile succesive de traume nu au avut măcar o generație care să le poată procesa.
O spune mai direct Yair Lapid, opozantul lui Netanyahu:
"Statul Israel este în război. Mergem la o înmormântare după alta, dintr-un doliu într-altul. Soldații se luptă eroic. Inima se frânge în fiecare dimineață, în fața fotografiilor celor uciși.
Este imposibil de înțeles nivelul de deconectare și de cinism al prim-ministrului, care poartă o adevărată campanie politică în timpul războiului, al cărei unic scop este să-l absolve pe el de orice responsabilitate și să-i acuze pe alții, în timp ce creează ură. Națiunea are nevoie de o altă conducere".