E o mare șansă pentru România că tot ceea ce dă reale frisoane restului Europei, toate pericolele autentice care amenință evoluția altor țări, la noi sfârșesc, mai devreme sau mai târziu, în parodie.
Așa și cu suveranismul românesc ajuns, din fericire aș zice eu, pe mâna unor păcălici, limitați și fară simț al ridicolului.
Pe scurt, după ce au început să crească politic, George Simion și Diana Șoșoacă s-au certat pe poziția de lider absolut. Dna Șoșoacă și-a creat propriul partid de buzunar, pe care l-a ridicat la procente nesperate în sondaje, cele mai multe luate de la AUR.
Așa că atunci când a prins ocazia, George Simion s-a opintit să-i mai taie din aripi. Și ocazia a fost scandalul conjugal în urma căruia Silvestru Șoșoacă a ajuns să candideze pe cont propriu, cu siguranță fără șansă să ia mandatul, dar cu potențial să mai scadă din scorul fostei consoarte, rivala lui Simion.
Și pentru asta era nevoie ca Silvestru Șoșoacă să prezinte cele 130 de mii de semnături. Nu e ușor, mai ales în timp scurt, așa că George Simion ar fi dat ordin ca Silvestru Șoșoacă să fie dus spre candidatură pe scurtătura falsurilor.
Că dl Simion nici nu consideră falsificarea semnăturilor o problemă, s-a văzut deja în interviul realizat de Valeriu Nicolae, unde spunea senin că nimeni nu le adună în mod corect si este o prefăcătorie.
Deci, una peste alta, a fost o golănie pentru o reglare de conturi între doi măscărici politici aflați deja în pierdere de viteză, devenită dosar penal pentru falsificare de semnături. Silvestru Șoșoacă este suspect sub control judiciar, Simion urmează să fie audiat.
Neșansa României este însă că mediocritatea, ca să formulăm elegant, este specifică și instituțiilor cheie ale țării.
În primul rând, mă întreb cum este posibil ca BEC, instituția menită să vegheze inclusiv la corectitudinea procedurilor candidaturii, să fi înghițit niște semnături care duhneau a fals de la o poștă.
Dacă e să o ascultăm pe dna Șoșoacă, ceea ce sigur că e greu, ar exista niște complicități în spatele acceptării acestor liste, care ar duce inclusiv spre zone de pseudo-presă.
În al doilea rand, modul în care a acționat Parchetul General este discutabil. Departe de mine ideea că o posibilă falsificare a semnăturilor ar trebui scuzată ca o faptă minoră. Dimpotrivă, este binevenită o primă acțiune decisă care să aibă și valoare de exemplu pentru amatori.
Că semnăturile sunt multe sau puține, că timpul pentru strângere e lung sau scurt, se poate discuta. Cert este că răspunsul la eventuale exagerări legislative nu este comiterea unei infracțiuni.
Dar care e rațiunea pentru o acțiune în forță cu numai câteva zile înainte de alegeri, pe un teren electoral atât de sensibil?
De zile întregi, o imensă mașinărie de propagandă desfășoară o acțiune amplă nu de investigare a faptelor imputate de DNA unor oameni, ceea ce ar fi absolut legitim, ci de autentică demonizare a Justiției din România în ansamblu, proiectată ca 100% rezultatul acțiunii unor forțe oculte.
În aceste condiții, cât de tentați pot să fie mulți oameni să creadă în urletele de victimizare ale lui George Simion și să intre într-o mobilizare pe care AUR părea să o fi pierdut? Vom vedea. Și dacă AUR se pricepe la ceva, se pricepe la victimizare.
Dacă George Simion va ajunge la PICCJ pentru audiere, sigur o va face cu tămbălău și alai, cu câteva zile înainte de alegeri, într-un prim plan care i-a lipsit în toată campania.
Și chiar dacă unii dintre susținătorii săi ar fi dispuși să admită că semnăturile sunt false, după cum le-a spus chiar George Simion la interviul lui Valeriu Nicolae, s-ar putea întreba dacă numai AUR și Silvestru Șoșoacă sunt vinovați și nu cumva restul sunt protejați de, ați ghicit, statul paralel.
Fără a vorbi despre faptul că există un beneficiar politic cert al întregii povești, Diana Șoșoacă, ale cărei semnături nu par să fi interesat pe nimeni.
Adevărul juridic nu poate fi stabilit până duminică. Deci meciul acestor zile va fi unul al percepției cu efect direct la alegeri. Ceea ce un Parchet nu ar trebui să asume.
Desigur, calendarul Justiției este independent de cel politic și oricând poate fi găsit un motiv politic pentru care o acțiune a Parchetului să fie inoportună politic.
Dar există evenimente de maximă importanță și vizibilitate, cum sunt alegerile, în proximitatea cărora Parchetul e bine să fie prudent dacă, desigur, nu este vorba despre vreun flagrant sau violență. Altfel își asumă riscul unei influențări a rezultatului.