După ce doamna Sevil Shhaideh a fost achitată în dosarul Belina, după ce și Dragnea rămâne basma curată în același dosar, după ce și în dosarul Pharma, directorii au fost achitați cazul fiind prescris, după ce și Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, a scăpat tot pentru faptă prescrisă, nici nu mă așeptam ca Gabriel Oprea să iasă altfel decât achitat (în primă instanță), întrucât „fapta nu există”.
Ca să vezi: șapte ani le-au trebuit unor autorități ca să cerceteze, să instrumenteze și să judece o faptă care nu există. Păcat de atâta osteneală, pentru un nimic!
În naivitatea mea, aceea de simplu cetățean și nimic mai mult, îmi vine greu să pricep cum de nu există fapta, când există faptul: a căzut la datorie motociclistul Bogdan Gigină, antemergător al unui viceprim-ministru, care se grăbea să ajungă mai repede acasă, la cină!
Ciudată chestie: respectivul motociclist antemergător a decedat, decesul a fost confirmat, cauza decesului a fost certificată de medicul legist, trupul neînsuflețit a fost îngropat, iar fapta nu există!
Nu-mi permit să pun la îndoială un act al justiției române, am convingerea că instanța a hotărât în baza unei legi, pe care a aplicat-o ad litteram, și chiar dacă modul cum a interpretat instanța acea lege i-a fost favorabil fostului viceprim, nimeni nu are probe ca să pună la îndoială buna credință a magistratului.
Repet, nu-mi permit să comentez hotărârea instanței, îmi permit doar să ridic o seamă de întrebări. Prin ele, nu fac altceva decât să mă folosesc de „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor (…), prin viu grai, prin scris, prin imagini…” (Art. 30 al. 1 din Constituție).
Iar gândurile mele se rezumă la câteva întrebări cam naive, recunosc, pe care îmi permit să le exprim în cele de față, cam așa:
Întrebare. Dacă viceprim-ul în cauză ar fi călătorit fără antemergător (la care de altfel nu avea dreptul), ar mai fi murit motociclistul Bogdan Gigină?
Răspunsul este evident, nu necesită alte explicații.
Altă întrebare. Dacă fapta nu există, iar cel care era suspectat de decesul motociclistului este nevinovat, atunci cine altul se face vinovat pentru faptul (care există) că a murit un om, exercitându-și funcția sa?
Îmi pun această întrebare, întrucât victima era soț, tată și fiu într-o familie, iar familia cere insistent să se facă dreptate și nu pare deloc convinsă că s-a făcut, stabilindu-se că fapta nu există.
Încă o altă întrebare. Știind că dosarul a evoluat câțiva ani buni în primă instanță și că fapta s-ar prescrie în luna octombrie 2023, există vreo șansă ca, până atunci, cazul să ajungă la o sentință definitivă?
Răspunsul meu la propria întrebare: teoretic da, practic nu.
Răspunsul lui Gâgă: domnului Oprea, care după câțiva ani buni a reușit să convingă instanța că fapta nu există, îi va veni ușor să mai convingă încă o dată, pe cine trebuie, că-i musai să mai prelungească dandanaua cu numai câteva luni.
Vorba ceea, altă întrebare. Dacă în mașină s-ar fi aflat nu un viceprim, ci un biet directoraș de la un amărât de SRL, oare cercetarea și procesul ar fi durat peste șapte ani? Oare dosarul ar fi fost mutat a la longue de la o instanță la alta, așa cum s-a întâmplat în cazul Oprea?
Întrebarea e cu chepsis. Pentru administratorul unui SRL, judecat pentru nesemnalizarea unor lucrări în zona accidentului, fapta a existat, iar vinovatul a fost deja condamnat. Numai pentru fostul demnitar nu există.
Ultima întrebare. Își închipuie cineva că, dacă cel judecat n-ar fi fost o personalitate politică notorie, ar fi acceptat justiția lungirea formalităților până în pragul prescrierii?
N-aș vrea să creadă cineva că țin morțiș să-l văd la zdup pe fostul demnitar. Doamne ferește! Pentru mine, domnul Gabriel Oprea este un personaj simpatic, care a avut priceperea să înființeze un partid într-un moment când alți lideri politici erau cam debusolați, a magnetizat către partidul său personalități marcante ale altor formațiuni și a reușit să-și împingă partidul la guvernare, tocmai când era nevoie de cineva cu care să se asigure stabilitatea guvernării. Bingo! Nimeni nu-i poate eclipsa faptele meritorii.
Dar unde-i lege, nu-i tocmeală. Iar faptul că judecata s-a lungit ani buni, ca să se ajungă la concluzia că „fapta nu există”, sugerează tocmai ideea de tocmeală, de târg, de înțelegere, de învoială.
Cum spuneam, nu pun la îndoială actul de justiție. Dar îmi permit să mă întreb și eu dacă felul tărăgănat în timp cum s-a desfășurat procesul și felul cum a luat cunoștință publicul despre faptul că „fapta nu există” ajută la întărirea încrederii publicului în actul de justiție sau dimpotrivă?
Familia tânărului Bogdan Gigină se declară dezamăgită și susține că nu s-a făcut dreptate, citesc comentariile publice apărute în presa virtuală, citesc și comentariile unor profesioniști. Opinia publică dă de înțeles că suspectează mușamalizarea vinei, că sintagma „fapta nu există” ar fi o formulă pentru cocoloșirea cazului și salvarea vinovatului.
Opinia publică mi se pare cumva intangibilă. Nimeni nu o poate opri să gândească și nici să se exprime oricum și prin toate mijloacele. După părerea mea, nu trebuie provocată.
Îl înțeleg foarte bine pe un postator cu imaginația bogată, care consemna marți pe Internet un fel de previziune a sa pentru ce ar putea urma, de acum încolo: domnul Oprea s-ar putea declara tracasat vreme de peste șapte ani pentru fapte care nu există, ar putea avea motive să dea statul în judecată și să ceară despăgubiri zdravene pentru tot ce a îndurat în acest timp și – culmea! – ar putea chiar câștiga procesul.
Bineînțeles, dacă procesul s-ar judeca în România. Dacă s-ar judeca la CEDO, nu știu ce s-ar putea întâmpla.