Cât capital electoral aduce o demisie ivită in ceasul al 12-lea?

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Ce poți să înțelegi într-o țară, unde, cu nici două săptămâni înainte de alegeri, plouă cu demisii de onoare, după ce, timp de trei decenii,  niciun demnitar nu s-a gândit la onoare și n-a demisionat din asemenea motiv stupid din postul său călduț decât – din câte știu – cu două excepții.

Una e când a demisionat premierul Ponta, sfătuit în taină de cel mai bun prieten al său, Dragnea, iar a doua când a demisionat Viorica Dăncilă, sfătuită apăsat de bunul său coleg Ciolacu.

Amândouă sunt jenante. Nici azi nu știm dacă Victor Ponta a cedat la sfatul prietenului său de mare încredere sau dacă acesta i-a tras brutal preșul de sub picioare și s-a pomenit de-a berbeleacul pe scări în jos, ca în filmele cu Stan și Bran.

Cât despre suava doamnă Viorica, nu este nicio îndoială că a fost sfătuită cu presiuni de colegul Ciolacu, dar nu știe nimeni la ce n-au rezistat plăpândele sale coaste,  cedând așa ușor. Mare secret de stat.

Plouă cu demisii, numai de onoare. Cum altfel?

Cum spuneam, plouă cu demisii, toate de onoare. Una recentă este cea a fostului viceprimar general al Capitalei, Aurelian Bădulescu, fost mână dreaptă a doamnei Firea, care și-a anunțat demisia din funcția de președinte interimar al Organizații PSD Sector 3, după ce postase pe pagina unei rețele de socializare imaginea trucată a președintelui României, cu mustață în stilul „Hitler”.

Din capul locului, așa ceva pare o șotie demnă de un băiețandru,  care își consumă timpul fără treabă pe maidan, nu de cogeamitelea președintele unei organizații PSD, fost viceprimar general al Capitalei, un domn impunător prin chelia și barbișonul domniei sale.

Domnul Bădulescu își explică astfel fapta: „Am acționat impulsiv și mânat de furie”.

Recitind fraza, gândesc că se impune una din două: ori afirmația este corectă și atunci nu știm cum ar mai putea acționa domnia sa neașteptat, într-un orice alt moment, impulsiv și mânat de furie, ceea ce impune izolarea imediată și internarea într-un spital psihiatric, ori afirmația este falsă, domnul Bădulescu n-are momente impulsive, dar minte ordinar – și atunci PSD trebuie să vadă ce face cu el.

Chiar așa, domnule Ciolacu, cu mincinoși și cu oameni care, pierzându-și controlul, desfigurează portrete vreți să reformați partidul?

Ce urmează după furia necontrolată?

Nu cred nicio clipă că domnul acela baljin, cu chelie, barbișon și cu privirea blândă a izbucnit brusc într-un gest anormal, impulsiv și, mânat de furie, s-a repezit să desfigureze cu aplicație de profesionist al penelului un portret, care trebuie respectat, nu desfigurat.

Îmi permit o precizare de bun simț: desfigurarea portretelor este treabă de derbedei și de terchea-berchea, nu de persoane onorabile care vor să se impună prin persoana, charisma, chelia și barbișonul domniilor lor.

Și mai este un detaliu, ceva de domeniul procurorilor. Ori domnul Bădulescu este un geniu al penelului – și va trebui s-o dovedească – ori n-a fost singur, a avut complici în efectuarea reprobabilului gest – și va trebui iarăși să-i declare.

Cu mintea mea de simplu cetățean, gândesc că domnul Bădulescu n-a fost deloc mânat de furie. Scenariul pare foarte bine gândit și pus la punct. Ceva cam așa: Bădulescu va desfigura portretul președintelui Iohannis prin mâna unui profesionist în desfigurări, va aștepta reacția dură  a societății, se va declara victima unui moment de furie și își va da demisia de onoare din funcția de preşedinte al Organizației Sector 3, care oricum nu-i prea place.

Iar electoratul fidel al partidului va zice numaidecât: harașo, Bădulescu!  harașo, Sector 3!  balșoi harașo, PSD! Pașol la turbincă, Orban! Cu PNL, cu tot!

Am citit prin romane că omul, aflat într-un moment impulsiv și mânat de furie, sparge farfurii, face totul țăndări, își agresează membrii familiei, distruge aparatura din casă, taie perdelele cu foarfeca, își dă foc la propria mașină, violează capra din ogradă sau vițeaua, dar n-am auzit de niciun caz când, apucat de furie, îi completează altuia portretul cu o mustață compromițătoare.

Cine l-a învățat pe Bădulescu să așeze mustața pe portretul președintelui, acela se numește complice

Asta este treabă de om lucid, de persoană care știe ce face și care fără îndoială se află în slujba cuiva pe care-l servește cu devotament. Nu-i așa, domnu’ Ciolacu? Greșesc cu ceva, madame Firea? Vi se pare cumva că e altfel, nea Pandele?

Cu alte cuvinte, domnul Bădulescu are complici, ei trebuie identificați și dați pe mâna justiției, pentru ca ea să afle exact cu cine voiau ei să se răfuiască prin mâna neprihănitului Bădulescu, și să-i plătească cine știe ce polițe cui nici nu te aștepți, sub pretextul unei simple mustăți.

Cine și-a votat legea pentru pensii speciale? Hai, că nu-i greu de ghicit!

Dar cred că m-am oprit prea mult la cazul demisiei lui Bădulescu, într-un moment când n-ai loc să te întorci în spațiul nostru dâmbovițean, de atâtea demisii. Parlamentarii USR au stat marți la coadă, ca să-și depună demisia în ceasul al doisprezecelea și să nu poată beneficia de pensii speciale.

Coada la demisii și apelul subsecvent către alte partide să ”cupleze” cu inițiativa useristă fac parte din același scenariu de campanie electorală. Adică să-i păcălim pe alegători, să creadă că suntem atât de abnegați, încât nu ne pasă de pensiile noastre speciale. Și, pentru ca tortul să aibă la mijloc tradiționala cireașă cu moț, îi provocăm și pe ceilalți să facă la fel. Sâc!

Frumos jucat! Dar tonul demisiilor populiste, în prag de alegeri parlamentare, a fost dat de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Aceștia anunţaseră luni seara că vor demisiona din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia de pensie specială.

Dar nu le-a venit în minte să facă spectacol di granda, ca să audă și  nea Vasile din Oțoțoaia cine renunță înainte de alegeri la pensia specială pe care tot el și-a votat-o cândva, după niște alegeri.  

Între timp,  liberalii au observat jocul  politic făcut de demisionari, care pierd pensiile speciale pe anul în curs și le păstrează intacte pe anii următori, când contează că vor fi aleși.

Ca urmare, PNL a cerut convocarea Birourilor Permanente pentru adoptarea proiectului de lege privind abrogarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Același lucru a fost solicitat și de PMP.

Replicând exact ca Haplea, domnul Marcel Ciolacu îi explică  domnului Orban ceva ce l-ar întrece chiar și pe Bulă la înțelepciune: „O bună ocazie a fost ratată din nou de Guvernul Orban în acest an, când a refuzat să dea o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale, act normativ care s-ar fi aplicat imediat”.

Nu știu când a refuzat domnul Orban să dea asemenea ordonanță, dar nimeni nu l-a obligat pe domnul Ciolacu să propună o lege pe exact această temă, s-o programeze în plen, s-o supună votului, iar apoi promulgării. Ar fi fost mai tare decât orice ordonanță.

Dar rămâne ca mintea cocoșului: ar mai fi votat-o cineva dacă în momentul respectiv n-ar fi fost campanie electorală, domnule Marcel Haplea, pardon, Marcel Ciolacu?

Am senzația că asist la cea mai penibilă campanie electorală din câte am văzut vreodată.

Citeşte şi alte texte semnate de Victor Piţigoi