Ne facem că așteptăm cu mare interes proiectele electorale ale candidaților, cel puțin în București, unde campania a început destul de intens deja.
De parcă atunci, în mod miraculos, se va termina cu usturoiul, acordeonul, pupatul de copii și căței, mâncatul de plăcinte prin târguri, și ne vom pune toți, electorat, candidați și partide, să analizăm cu creionul în mână ideile propuse.
Am mari rezerve că, în afara unei minorități, și aceea parțial obligată profesional să analizeze proiectele, este foarte multă lume interesată de propunerile candidaților. Și asta din mai multe motive.
Decredibilizarea programelor
În primul rând, pentru că imensa majoritate a promisiunilor sunt și rămân maculatură, deci însăși ideea de proiect, program politic a fost decredibilizată în cicluri electorale repetate.
Apoi, pentru că foarte puține conțin în general mai mult decât generalități și dorințe de a fi bine, foarte puține conțin soluții clare, bine explicate și, deci, ușor de înțeles, iar apoi de urmărit.
Și, nu în ultimul rând, pentru că o mare parte din electorat este, și nu numai la noi, destul de superficială, mai degrabă sensibilă la stimuli emoționali, pozitivi sau negativi, decât la cei raționali.
Din aceeași categorie fac parte și pseudo-programele, precum cel economic, anunțat de AUR, cu naționalizări, tribunale ale poporului și alte stupizenii care, deși se numesc, tehnic, proiecte, se adresează, de fapt, tot emoției negative, răspunzând frustrărilor anti-europene, anti-capitaliste, neo-comuniste cultivate, de altfel, nu numai de acest partid.
Deci, una peste alta, nu mă aștept, din păcate, să intrăm într-o autentică dezbatere de idei, de soluții și am mari îndoieli că multă lume și-o dorește cu adevărat, deși este mereu invocată cu oftaturi deznădăjduite.
Cine ridică valul
Ceea ce caracterizează, în opinia mea, acest început de campanie este că ea se desfășoară în bule antagonice aproape ermetice, ceea ce va face dificil transferul de simpatizanți de la un candidat la altul în funcție de argumente.
Cine îl place pe Piedone nu cred că poate fi convins să-l abandoneze indiferent câte dezvăluiri de presă privind clanul, afacerile, bilanțul de la Sectorul 5 etc vor apărea și indiferent cât va fi de atacat.
Cine îl place pe dl Nicușor Dan nu cred că este permeabil la vreun argument care arată nu că nu ar trebui votat, ci, cu mult mai modest, că nu este perfect.
Cătălin Cîrstoiu nu are bulă, nu generează, cel puțin deocamdată, emoție, iar nucleele dure ale celor două partide sunt, și ele, opace la argumente.
Cine va face diferența? Probabil din nou emoția negativă. Va câștiga candidatul care va reuși să ridice din zona nehotărâților un val mai mare de respingere la adresa celorlalți.
Cine va reuși o operațiune mai eficientă de demonizare a adversarilor, deci va genera emoția mai intensă, acela va fi câștigătorul.
Din acest punct de vedere Piedone este cel care poate face jocurile și într-un sens, și în altul. Cum scriam deja, dacă va împinge grotescul dincolo de suportabil, ar putea genera contrareacția exasperată în favoarea unuia dintre ceilalți doi candidați.
Dar tot Piedone ridică și valul celor frustrați, pentru care nu a existat un candidat accesibil, de-al lor, care să-i bage în seamă și care cred că, în sfârșit, contează și ei pentru cineva.
Axa emoției este deocamdată Piedone – Nicușor Dan, iar ciocnirea acestor valuri va dicta victoria. De aceea, mă și aștept la o campanie colorată, intensă, dar și foarte greu de suportat.