Au aruncat copilul în apă și se îneacă la urne

Au aruncat copilul în apă și se îneacă la urne

Faptul că premierul Orban a început virajul către școală total online, deocamdată în primele două săptămâni după 14 septembrie, adică până după alegerile locale, nu mi se pare vreo mirare.

PNL trebuie să evite cumva prejudiciul uriaș de imagine chiar în buza alegerilor provocat de haosul în care ar începe școala.

Nu s-a schimbat nimic esențial față de momentul în care dna ministru Anisie anunța că școala va începe pe 14 septembrie în cele trei scenarii diferențiate pe școli.

De când, cu doar 2 zile înainte, președintele spunea că experții recomandă începerea școlilor. De când ministrul Tătaru anunța, cu o oră înainte, că școlile încep pe 14 septembrie. Nu cred că abia acum a descoperit cineva că oamenii se întorc în septembrie din vacanțe.

Deocamdată experții, epidemiologii spun că se poate începe anul școlar și eu sunt de părere că în 14 septembrie școala trebuie să înceapă.

Klaus Iohannis 02.09.2020

Deci acest viraj este recunoașterea implicită a unui eșec de proporții, care ar impune cel puțin demisia ministrului Educației, dar și o imensă grijă pentru alegeri.

Să nu cumva să se pună problema amânării și nu cumva să explodeze bomba haosului la urne.

Eu am fost printre cei care au salutat anunțul președintelui privind cele trei scenarii și descentralizarea deciziei în funcție de situația concretă din fiecare școală. Este o soluție de bun simț pentru că fiecare comunitate are situația ei specifică din toate punctele de vedere, inclusiv epidemiologic.

Ceea ce, în mod greșit, nu am anticipat atunci a fost că dintr-o extremă se va trece în cealaltă.

Noi am funcționat într-un sistem extrem de centralizat în care școlile aveau un spațiu minim de manevră, iar inspectorii școlari erau doar niște funcționari robotizați care executau directivele ministerului.

Directorii de școli, pe lângă faptul că în multe cazuri sunt clienți politici, nici nu au fost încurajați și antrenați să funcționeze descentralizat. Cei care o făceau erau exotici.

În aceste condiții, trecerea la descentralizare ar fi trebuit să fie atent monitorizată și ghidată. Nu putem arunca în apă copilul să vedem dacă se îneacă sau nu.

Deci ministerul ar fi trebuit să pună la dispoziția directorilor în timp util niște ghiduri realiste, să verifice în ce măsură directorii se mișcă, în ce măsură sunt asistați de autoritățile locale, ceea ce se putea face foarte bine prin inspectorate, și să intervină atunci când lucrurile se blocau.

Dar inspectoratele au funcționat fix ca DSP-urile. Același tip de instituție populată cu sinecuriști în general incompetenți.

Acel telverde – pe care dna ministru l-a copiat din Republica Moldova și la care părinții vor cere informații despre ceea ce decid autoritățile locale, adică e inutil – ar fi trebuit să existe demult și să fie, în primul rând, la dispoziția profesorilor și a directorilor de școli cu care să se lucreze îndeaproape.

Dna ministru spune că au fost antrenați pentru online 94 de mii de profesori. Nu o contrazic, dar mă întreb dacă antrenamentul a fost pe computer, în fața camerelor, și pentru cei din clasă, și pentru cei de acasă, sau ca bacalaureatul la informatică, susținut pe hârtie.

Interviul făcut cu Oana Moraru, nu numai expert în domeniul educației, dar și fondatoarea unei rețele de scoli și grădinițe private, arată cum ar fi trebuit procedat: directorii de școli ar fi trebuit să se comporte ca și cum ministerul nu există.

Faci, apoi poate vine statul și-ți mai dă un pic în cap, dar există modalități de a împăca situația.

Oana Moraru

Citește toate opiniile scrise de Ioana Ene Dogioiu pentru SpotMedia.ro

Doar că managerii de școli private au exercițiul autonomiei, care în sistemul public nu există. Trebuie să-l deprindă, asta e cert, dar nu testezi directorii pe pielea copiilor.

În plus, descentralizarea nu presupune doar pasarea responsabilității, ci și asigurarea fondurilor necesare pentru aplicare deciziilor.

Sigur că teoretic banii ar fi trebuit să vină de la autoritățile locale, dar unele dintre ele chiar nu mai au, pentru această criză a costat mult.

Nu le poți cere să plătească azi ceea ce tu o să le decontezi cel mai devreme în decembrie. Altele au, dar nu vor să dea, nu le interesează. Și ce facem în condițiile acestea, experimentăm pe copii abilitățile autorităților locale?

Fapt este că, în imensa majoritate a școlilor, directorii – nici să fi știut ce au de făcut – nu au avut banii necesari să extindă spațiile de predare, să monteze camere video sau acele separatoare plexiglas.

Cum să îi ceri directorului să aleagă soluția cea mai bună cât timp el nu poate angaja profesori și învățători? Poate că o școală avea spațiul necesar să împartă clasele în două și să vină jumătate dimineața, jumătate după-amiaza. Nu o pot face pentru că posturile sunt blocate și exact pentru asta Guvernul nu a considerat necesar să emită OUG.

Deci faceți ce știți, dar banii nu sunt garantați, soluții juridice nu aveți, ghiduri nu aveți. Nu merge așa!

În plus, eu nu am văzut la dna ministru niciun interes pentru un aspect esențial punctat de președintele Consilului Elevilor, Rareș Voicu: ”Calitatea educației să nu devină un subsidiar: să facem educație, nu contează cum. Dna ministru spunea că educația continuă în orice context. Da, dar important e cum continuă. Dacă o facem doar ca să fie, e degeaba”.

E firesc ca în fața haosului, a nesiguranței, mulți părinți preferă soluția online. Specialiștii în educație și pediatrii spun că școala trebuie sa înceapă, iar soluția online este proastă nu numai pentru dezvoltarea școlară propriu-zisă, ci și pentru dezvoltarea psihologică a copilului.

Medicul Mihai Craiu: Sigur trebuie să deschidem școlile. Un copil e un focar infecțios cât o zecime de adult

Așa că online-ul ar fi trebuit să fie soluția extremă, pentru un caz apocaliptic atât de grav încât nu ar fi permis nici organizarea alegerilor. Evident, nu suntem aici.

După cum nimeni nu pare emoționat de faptul că școala ar putea începe complet online și pentru copii cărora astfel le va fi încălcat dreptul constituțional la educație.

Chestiunea tabletelor dă măsura impotenței ministerului Educației. Dna Anisie dă vina pe ONAC pentru licitația ratată. Dar cine a monitorizat ce se întâmplă cu această licitație vitală? Când a fost șefa ONAC întrebată ce face cu ea și când s-a prins cineva că situația e dramatică?

Iar ONAC e condus de un secretar de stat numit direct de premier. Nu a fost schimbat cel de pe vremea Vioricăi Dăncilă? Și cine trebuia să-l schimbe?

Dar măcar să fi luat o decizie, care o fi ea. Însă nesiguranța scenariilor acestea ipotetice în care părinții habar nu au căror încercări vor trebui le facă față după 14 septembrie le transformă existența, și așa dificilă, în sport extrem.