Armand Goșu: În Ucraina, miniștrii nu au facultăți dubioase și lupta anticorupție e parte din război

Armand Goșu: În Ucraina, miniștrii nu au facultăți dubioase și lupta anticorupție e parte din război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Chiar dacă presiunea de pe frontul de est rămâne uriașă, societatea și politica din Ucraina continuă să funcționeze la cote înalte, iar lupta împotriva corupției este percepută ca o componentă esențială a rezistenței, susţine analistul politic Armand Goșu.

„Politica în Ucraina a fost întotdeauna foarte intensă, incomparabil mai intensă cu ce este în România. Acolo e o bătălie mare, cu miză, cu opoziție, cu putere, cu acuzații la adresa administrației actuale a lui Zelenski că nu face, că nu drege.

Acolo sunt și oameni extrem de competenți”, a explicat Goșu, într-un interviu acordat Spotmedia.ro.

El a subliniat că miniștrii și membrii comisiilor parlamentare ucrainene „nu au facultăți dubioase, ci diplome la universități solide din Occident. Stăpânesc foarte bine două-trei limbi străine și au citit la viața lor măcar câteva rafturi de bibliotecă”.

Analistul a atras atenția că pentru ucraineni nu există o delimitare clară între lupta împotriva corupției și război.

„Ei nu fac o diferență foarte precisă între combaterea corupției și război. Din punctul lor de vedere, combaterea corupției este tot parte a războiului. Ei se luptă ca să nu aparțină Russkii Mir. Adică lumea rusească controlată de Kremlin”, a spus Goșu.

El a explicat că acest lucru presupune nu doar apărarea militară împotriva ofensivei rusești, ci și „aspectul de soft power, aspect intern, să combați corupția. Pentru că, dacă accepți corupția ca un dat, arăți ca Rusia. Dacă utilizezi judecătorii, procurorii în scopuri politice, ca să le dai în cap adversarilor politici, arăți cum arată Putin. Or, ucrainenii tocmai pentru asta luptă: să nu arate ca Rusia, să devină parte a Europei, își asumă, metabolizează cultura și civilizația europeană”.

În opinia lui Goșu, această percepție explică de ce societatea ucraineană urmărește cu atenție acțiunile guvernului, iar lupta anticorupție este considerată o prioritate la fel de mare ca apărarea militară.

Armand Goșu predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București. E specializat în istoria Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice, fiind autorul mai multor cărți despre Vladimir Putin, dar și despre războiul din Ucraina.

Citeşte mâine integral interviul acordat Armand Goșu lui Emilian Isailă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇