Pe vremea când Dragnea&Dorneanu şi aparent umilul Tudorel se bucurau că reuşiseră să o demită pe LC Kovesi de la şefia DNA, preşedintele Iohannis executa ordinul dat de Valer Dorneanu fără să crâcnească, fără să se împotrivească în vreun fel, fără să iasă la luptă, fără să-şi pună pielea mandatului la saramură.
Domnul preşedinte şi politicienii din Opoziţie stăteau cu ochii aţintiţi spre CCR imobilizaţi de privirea de cobră a domnului Dorneanu. Bieţi şoricei care aşteptau să fie înghiţiţi pe nemestecate şi care nu ştiau cum să riposteze. Marile capacităţi din Opoziţie, jurişti sau avocaţi, se blocaseră în paradigma supremei puteri de necontestat a CCR.
Noroc cu lumea care a ieşit în stradă la proteste, noroc cu frica Dăncilei care nu i-a livrat lui Dragnea legea care să-l scape de procese.
Ce a făcut acum un judecător, întrebând CJUE despre cum stau lucrurile, puteau face atunci şi marii jurişti din Opoziţie. Puteau da în judecată guvernul că nu respectă MCV şi puteau ajunge cu procesul pe masa CJUE. Evident că un astfel de drum părea îndelungat, dar la fel de evident era faptul că o acţiune în justiţia comunitară era singura cale de atac. Spre ruşinea lor, marii avocaţi din PNL nu au putut concepe un astfel de plan.
Acum, când decizia CJUE a lovit cu puterea unei bombe atomice prăfuita, politizata şi paralizata justiţie naţională, preşedintele tace mâlc, marii luptători din Opoziţia de atunci aflaţi azi la putere tac mâlc iar ministrul justiţiei face cu jumătate de gură aprecieri banale, doar aşa, pentru că e de datoria lui să spună ceva.
Decizia CJUE le-a ras norii de pe frunte şi au putut vedea soarele, iar soarele i-a orbit. Au putut vedea ce simplu era să-l contreze pe abuzatorul penal de la Teleorman. Nu era nevoie de un referendum, deşi aceasta ar fi fost arma cea mai potrivită, dar teama preşedintelui l-a pus în situaţia ruşinoasă de a o demite pe LC Kovesi.
Bun, asta a fost atunci, ce-a fost atunci este deja istorie. Acum, decizia CJUE vine ca o mănuşă Puterii, care are nu doar motivaţia de a recupera ce s-a pierdut atunci juridic, ci obligaţia de a o face. Atunci, de ce această tăcere asurzitoare? Din ruşinea de a nu fi găsit atunci o soluţie juridică la asaltul lui Dragnea asupra justiţiei? Din ruşinea de a le fi fost salvate carierele doar datorită fricii de închisoare a unei pesediste tot din Teleorman?
Singurul care a văzut departe în această chestiune a fost hulitul Tudorel Toader, alunecosul care n-a vrut să-i livreze lui Dragnea biletul spre libertate de frica unei viitoare proprii privări de libertate. Poate de aceea tace acum Puterea, pentru că nu poate recunoaşte faptul că dincolo de lupta străzii, doi politruci au oprit căderea României.
Aducerile aminte nu convin atunci când ai pierdut, atunci când n-ai ştiut, n-ai putut sau ţi-a fost prea frică să o faci. Iar tăcerea asta evidenţieză vinovăţiile de atunci. Şi ne aminteşte ca cei aduşi la guvernare de mulţimea care s-a pus împotriva lui Dragnea nu au livrat nimic din promisiunile pompoase făcute. Aducerile aminte induc tăcerea ruşinoasă a faptului că bătălia de atunci nici n-a fost începută de măreţii cavaleri ai Puterii de azi.
Pentru ei, decizia CJUE sună ca o muzică funebră, de aceea i-au întors spatele şi tac. Sau poate că aşa cum o întrebare a unui judecător a adus lumina europeană pe cerul mâzgălit al justiţiei noastre, va fi nevoie de curajul altui judecător care să pronunţe ilegală vreo decizie habotnică a CCR. Sau poate că tăcerea se datorează faptului că de acum înainte justiţia nu mai are şi noi nu mai avem nevoie de politrucii scoşi din găurile de şoareci de puterea luminiţelor telefoanelor mobile adunate seară de seară în Piaţa Victoriei.
Informații relevante despre decizia CJUE și importanța ei pentru România:
