Soluția ideală din toate punctele de vedere cu putință pentru România ar fi ca alegerile să aibă loc pe 6 decembrie. Este evident că în acest moment opțiunile politice ale populației nu mai concordă cu compoziția Parlamentului, ceea ce s-a tot văzut de la europarlamentare.
În plus, în acești 4 ani au apărut partide noi care nu sunt reprezentate, s-au rupt partide și migrația a fost consistentă. Alegerile locale au complicat și mai mult situația, pentru că unii dintre parlamentari își vor prelua curând mandatele de primari sau președinți de CJ.
Nu în ultimul rând, să nu uităm că toți liderii de partide, cu excepția UDMR și, de facto, PMP, nu mai sunt aceiași ca în 2016 și toți își doresc să facă listele și să impună, din motive obiective și subiective, noua gardă.
Pe de altă parte, este evident că situația Covid se înrăutățește galopant și cel puțin până acum nu văd soluții reale, țintite pentru această criză.
Iată bilanţul Covid de luni, 12 octombrie
Există temerea, chiar estimarea, ca în jur de 20 octombrie să ajungem la peste 5.000 de cazuri zilnic, ceea ce nu are cum să nu se simtă dramatic în zona ATI.
Nu există nicio dovadă că la puseul de acum au contribuit alegerile locale, dar nici infirmarea nu există. Este totuși un puseu important la două săptămâni după locale.
Dacă planul alegerilor merge mai departe, două mi se par pericolele majore.
1. Presiunea electorală să blocheze măsurile impopulare antiepidemice care trebuie luate la un moment dat.
De exemplu, am fost printre cei care s-au opus închiderii școlilor la 100 de cazuri. Dar la 4.000-4.500 de cazuri la nivel național, măsura cred că trebuie luată în localitățile cu transmitere intensă, în primul rând, în București.
Și nu atât pentru protecția copiilor, care, s-a dovedit, nu fac forme grave decât dacă au comorbidități importante (și cei în situația aceasta oricum trebuie ținuți acasă), cât pentru a domoli circulația cu mijloacele de transport în comun.
Dar închiderea școlilor ar da un mesaj de gravitate a situației contradictoriu cu organizarea alegerilor în siguranță.
La fel ar fi vorba despre carantinarea unor localități cu transmitere mare. Deja vedem instrumentalizarea în acest fel a interdicției, absolut firească în opinia mea, de a mai organiza pelerinaje.
2. Organizarea alegerilor în plin val 2 la nivel european va face foarte dificilă organizarea de secții de vot în diaspora, iar votul prin corespondență nu pare încă suficient de răspândit și accesibil.
3. Un număr foarte mare de infectări zilnice și criza la ATI nu au cum să nu afecteze prezența la vot. Unii vor fi bolnavi, unii vor fi contacți, unii se vor teme, alții se vor simți înfuriați că sunt puși în pericol și vor absenta în semn de protest.
La locale, prezența nu a fost strălucită și situația epidemiologică era încă mult mai bună (de aceea și spun că este totuși greu de exclus cu totul o legătură între alegerile locale și puseul de infectări).
O prezență mică la vot este cel mai rău lucru care se poate întâmpla din punct de vedere democratic, pentru că distorsionează rezultatul și pentru că înseamnă o Putere cu mică legitimitate politică, vulnerabilă în fața tensiunilor sociale care e greu să lipsească în condițiile de criză sanitară și posibil economică ulterioară.
Cu o legitimitate mică, cu o majoritate fragilă și un guvern scremut din niște alegeri forțate, e greu spre imposibil să valorifici din plin cei 4 ani fără alegeri, care ar trebui să fie perioada ideală pentru reforme profunde, inclusiv constituționale.
Eu aici văd marea dilemă, cu adevărat extrem de grea, care ar trebui judecată dincolo de orice interese partinice, conjuncturale, ceea ce, desigur, este dificil.
Ce e mai important, ce ar trebui să primeze? Care este cu adevărat interesul național, alegeri cu orice preț și orice risc, inclusiv cel de legitimitate, sau prelungirea unui provizorat până când urnele să poată vorbi cu adevărat edificator?
Este o decizie care îi aparține, de fapt, președintelui Iohannis, pentru că domnia sa deține instrumentul care ar pune în pauză jocul, adică starea de urgență, singura (în condițiile date) posibilitate pentru ca mandatele parlamentarilor să fie prelungite, potrivit art 63 al 1 din Constituție.
Există desigur și varianta din al. 2 și 4, amânarea cu maximum 3 luni a alegerilor fără prelungirea mandatelor, timp în care să rămânem cu un Parlament ”șchiop” care nu poate interveni în zona legilor organice, ceea ce mi se pare o soluție mai proastă, dacă tot e să recurgem la o amânare.
Discuția, repet, nu ar trebui să fie despre un partid sau altul, despre un interes sau altul, ci despre interesul național între comandamentul sanitar și cel politic. Și nu am nici cea mai mică îndoială că hotărârea care nu va respecta această logică superioară se va răzbuna crunt, mai devreme sau mai târziu.
