Orban, despre amânarea alegerilor până în 14 martie: Va genera consecințe negative. Parlamentul e dominat de un PSD înclinat să facă rău României

Orban, despre amânarea alegerilor până în 14 martie: Va genera consecințe negative. Parlamentul e dominat de un PSD înclinat să facă rău României

Premierul Ludovic Orban nu este de acord ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 14 martie, așa cum cere deputatul independent Adrian Dohotaru, într-un proiect de lege depus la Senat.

Potrivit acestuia, actualul Parlament reflectă opțiunile de vot ale românilor din 2016, iar acum ele s-au schimbat.

”Eu sunt un democrat convins, democrația funcționează prin alegeri. Mandatul actualilor parlamentari expiră în 20 decembrie și ținând cont de structura acestui Parlament, care reflectă opțiunile românilor din 2016, ele după cum s-a văzut la locale s-au schimbat și cu cât își înceteză mai repede, mandatul cu atât mai bine”, a declarat Orban.

ADVERTISING

Premierul a subliniat că dacă mandatul actualului Parlament va fi prelungit, vor exista consecințe grave asupra României.

”Orice încercare de a prelungi mandatul actualului Parlament va genera consecințe negative, pentru că e dominat de un PSD la fel de retrograd, la fel de rupt de realitățile economice și la fel de înclinat să facă rău României”, a conchis Orban.

Proiect de lege pentru ca parlamentarele să aibă loc pe 14 martie

Deputatul independent Adrian Dohotaru a depus la Senat un proiect de lege care stabilește data alegerilor parlamentare în 14 martie 2021.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Acesta propune ca perioada electorală a alegerilor să înceapă la data de 13 ianuarie 2021 și să rămână valabile mai multe acte și operațiuni electorale întocmite și realizate pentru alegerile ce fuseseră preconizate pentru data de 6 decembrie 2020.

Proiectul lui Dohotaru va fi susţinut de PSD în Parlament, au declarat surse social-democrate pentru News.ro.

CCR a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor

În 3 septembrie Guvernul a adoptat o hotărâre care stabileşte că alegerile parlamentare vor avea loc în 6 decembrie. Totodată, a fost stabilit și calendarul tuturor activităţilor legate de alegeri.

ADVERTISING

Însă pe 27 iulie, Senatul a adoptat ca prim for sesizat proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă, ca for decizional.

Ulterior, Klaus Iohannis și Guvernul au atacat legea la CCR, dar Curtea a respins marți sesizarea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇