Cât de aproape e Bucureștiul de închiderea școlilor și carantină? Tot mai multe unități trec în scenariul roșu

Cât de aproape e Bucureștiul de închiderea școlilor și carantină? Tot mai multe unități trec în scenariul roșu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vineri a fost prima zi în care autoritățile au inclus în bilanțul zilnic și județele unde a fost depășit pragul de 1,5/1.000 de locuitori în ce privește incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile.

În funcție de acest indice sunt impuse noi măsuri. Astfel, în cazul depășirii pragului de 1,5, sunt închise restaurantele în interior, teatrele, cinematografele sau cazinourile și este lărgit arealul în care masca de protecție devine obligatorie.

ADVERTISING

Dacă se ajunge la 3 cazuri la mia de locuitori se poate decide închiderea școlilor și trecerea exclusiv la predarea online și chiar carantinarea localităților respective.

În cifrele de vineri vedem că Bucureștiul stă cel mai prost, cu o incidență cumulată de la 2,28 de cazuri la mia de locuitori. Iar de la nivelul autorităților locale deja transpiră informații pe surse potrivit cărora de la mijlocul săptămânii viitoare în Capitală ar putea fi închise școlile și impusă carantina.

ADVERTISING

Cât mai are Bucureștiul până la o incidență de 3 cazuri/1.000 locuitori

Cat de plauzibil este acest scenariu? Din păcate, mai plauzibil decât am vrea să credem.

Premierul Ludovic Orban declara, la începutul lunii, că la nivelul Capitalei calculele se fac raportat la datele de la Evidența Populației, care indică 2,2 milioane de locuitori.

”Nu se raportează la o dată a INS de acum mai mulţi ani, ci ne raportăm la datele de la Evidenţa Populaţiei care sunt de 2,2 milioane (…). Şi, în realitate, ca să vă spun drept, populaţia Bucureştiului este mai mare, nu este de 2,2 milioane”, spunea pe 2 octombrie Ludovic Orban, moment la care Capitala era încă sub pragul de 1,5.

ADVERTISING

Însă, acum, doar în ultima săptămână au fost atinse două noi recorduri în ce privește cazurile noi de COVID-19 depistate în București, dintre care cel mai recent chiar azi, de 579 de noi îmbolnăviri.

Daca luăm cifra de 2,2 milioane, ca să ajungem la o incidență de 3 cazuri la mia de locuitori înseamnă că adunat, în 14 zile, trebuie să se ajungă la 6.600 de cazuri în București.

Am adunat ultimele 14 zile și, la acest moment, suntem la 5.338 de cazuri, deci foarte aproape de prag.

9-octombrie-bucuresti-cazuri
Foto: graphs.ro

Tot mai multe școli trec în scenariile roșu și galben

Până una alta, o nouă ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență din București a fost convocată vineri, după ce Inspectoratul Școlar a anunțat că noi unități sunt nevoite să treacă la șcenariul roșu după infectări cu COVID în rândul profesorilor sau elevilor.

Printre ele se află și liceele Mihai Viteazul, Spiru Haret, Cervantes șau Emil Racoviță, precum și Colegiul ”Tudor Vianu”, unde predă ministrul Educației, Monica Anisie.

În total, doar în ședința de azi au fost aprobate cererile a 29 de unități de învățământ, din care 17 au cerut să treacă în scenariul roşu şi 12 în cel galben.

https://www.facebook.com/StiriEdu.ro/posts/2589143971346147
Alexandra Șandru
Editor Coordonator
De-a lungul anilor s-a specializat în domeniile social, politică internă, politică externă, sănătate și mediu, a fost acreditată la Cotroceni și a transmis de la numeroase evenimente naționale și internaționale. A coordonat echipe editoriale, programe de internship, a contribuit la crearea și dezvoltarea de noi formate editoriale menite să îmbunătățească experiența utilizatorilor.
Alexandra lucrează ca jurnalist de peste 16 ani, cu zeci de mii de știri, articole, analize și reportaje publicate. Crede cu tărie în puterea cuvântului și și-a dedicat munca informării corecte a publicului, fără de care o societate democratică nu poate exista.
Expertiză: Jurnalism, Comunicare, Crearea și diseminarea mass-media, Strategii de conținut, Mentorat, Grant-uri
Scrie Despre: Eveniment, Politică, Sănătate
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri