Robert De Niro e din nou tată, la 79 de ani

Robert De Niro e din nou tată, la 79 de ani

Actorul Robert De Niro, în vârstă de 79 de ani, a anunţat într-un interviu recent venirea pe lume a celui de-al şaptelea copil al său.

Starul american, care are în palmares două premii Oscar, a făcut această dezvăluire în timpul unui interviu acordat pentru ET Canada, în care a vorbit despre parenting şi cel mai recent film al său, „About My Father”.

„Nu există o altă soluţie atunci vine vorba despre copii. Nu-mi place să fiu nevoit să aplic legea sau alte lucruri de genul acesta. Dar, uneori, nu ai de ales. Şi cred că orice părinte ar spune acelaşi lucru. Întotdeauna îţi doreşti ceea ce este mai bun pentru copiii tăi şi să le acorzi prezumţia de nevinovăţie, dar uneori nu se poate", a spus starul newyorkez.

ADVERTISING

Atunci când jurnalistul de la ET Canada i-a adresat o întrebare despre cei şase copii ai lui, Robert De Niro l-a corectat imediat: „Şapte, de fapt".

„Tocmai mi s-a născut un copil", a declarat actorul, fără să ofere însă detalii despre cel mai nou membru al familiei sale şi nici despre femeia care l-a adus pe lume pe cel de-al şaptelea copil al său.

Robert De Niro avea până de curând şase copii din relaţiile sale anterioare. Starul de cinema şi prima lui soţie, Diahnne Abbott, au împreună o fiică - Drena, în vârstă de 51 de ai - şi un fiu - Raphael, în vârstă de 46 de ani.

ADVERTISING

În 1995, actorul a devenit din nou tată, după ce fosta lui iubită Toukie Smith, model şi actriţă, i-a născut pe gemenii Julian şi Aaron, ajunşi în prezent la vârsta de 27 de ani.

Robert De Niro mai are un fiu, Elliot, în vârstă de 24 de ani, şi o fiică, Helen Grace, în vârstă de 11 ani, cu cea de-a doua soţie a lui, Grace Hightower, cu care a fost căsătorit în perioada 1997-2018.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇