Încă o cântăreață cunoscută își retrage muzica de pe Spotify

Încă o cântăreață cunoscută își retrage muzica de pe Spotify
Foto: Facebook Joni Mitchell
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cântăreaţa de muzică country Joni Mitchell a anunţat vineri că a decis să îşi retragă muzica de pe Spotify din cauza „minciunilor” privind COVID-19 promovate de această platformă de streaming prin intermediul podcast-ului lui Joe Rogan, urmându-l pe Neil Young, care a luat această decizie cu câteva zile înainte, informează AFP.

„Am decis să îmi retrag toată muzica de pe Spotify”, a anunţat interpreta hitului „Big Yellow Taxi” pe site-ul său, în semn de sprijin pentru starul rock canadiano-american în lupta sa împotriva podcast-ului popularului şi controversatului prezentator american Joe Rogan.

ADVERTISING

"Persoane iresponsabile răspândesc minciuni care îi costă pe oameni vieţile. Sunt solidară cu Neil Young şi cu comunităţile ştiinţifice şi medicale globale în această privinţă", a precizat cântăreaţa canadiană în vârstă de 78 de ani, cu 3,7 milioane de abonaţi pe platforma Spotify.

Platforma suedeză nu a reacţionat la acest anunţ.

Miercuri, Neil Young a confirmat că a decis să îşi retragă muzica de pe Spotify.

"Vreau să mulţumesc marii şi solidarei case de discuri Warner Brothers-Reprise Records, care mă susţine în decizia mea de a-mi retrage toată muzica de pe Spotify", a anunţat artistul de 67 de ani într-un mesaj publicat pe site-ul său oficial, dezvăluind totodată că această platformă online îi asigura 67% din veniturile sale obţinute din streaming.

ADVERTISING

Neil Young are 2,4 milioane de abonaţi şi peste 6 milioane de ascultători lunari pe platforma Spotify, lider mondial al industriei de streaming muzical. Însă podcast-ul lui Joe Rogan, un conţinut exclusiv al platformei suedeze, care a acumulat milioane de ascultări, a ocupat prima poziţie în topul celor mai populare podcast-uri difuzate de Spotify în 2021.

"Spotify a devenit un spaţiu de dezinformare potenţial mortală despre COVID-19. Minciuni vândute pe bani", a adăugat Neil Young în mesajul său online.

ADVERTISING

Popularul prezentator Joe Rogan, al cărui contract semnat anul trecut cu Spotify a fost estimat la 100 de milioane de dolari, este acuzat că a descurajat vaccinarea anti-COVID-19 în rândul tinerilor şi că a promovat utilizarea unui tratament neautorizat, cu Ivermectină, împotriva noului coronavirus.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇