Grecia: Fostul director artistic al Teatrului Naţional a fost arestat - e suspectat de agresiuni sexuale asupra unor minori

Grecia: Fostul director artistic al Teatrului Naţional a fost arestat - e suspectat de agresiuni sexuale asupra unor minori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul Dimitris Lignadis, fost director artistic al Teatrului Naţional grec, care a demisionat recent din funcţie, a fost arestat sâmbătă, fiind suspectat de viol asupra unor minori, potrivit AFP.

Potrivit mandatului de arestare, celebrul regizor şi actor este acuzat de viol şi de comportament indecent faţă de persoane minore, acuzaţii negate de artist.

Lignadis, în vârstă de 56 de ani, a demisionat pe 6 februarie din funcţia de director artistic al Teatrului Naţional, invocând un ''climat toxic de zvonuri, insinuări şi bârfe''.

ADVERTISING

Împotriva acestuia au fost formulate mai multe acuzaţii de abuzuri sexuale asupra unor persoane minore, potrivit presei din Grecia.

Ministrul Culturii, Lina Mendoni, a declarat vineri că a solicitat procurorului Curţii Supreme să examineze învinuirile. Aceasta l-a descris pe Lignadis ca fiind ''o persoană periculoasă''.

Avocatul lui Dimitris Lignadis, Nikos Georgouleas, a precizat sâmbătă că regizorul respinge acuzaţiile şi că Lignadis a fost arestat după ce s-a predat de bunăvoie la poliţie.

Potrivit agenţiei de presă ANA, vineri a fost depusă o plângere împotriva regizorului, în care se vorbeşte despre viol asupra unui adolescent de 14 ani, faptă petrecută în 2010. Tânărul, care în prezent are 25 de ani, este cea de-a doua persoană care l-a acuzat de viol pe Lignadis, potrivit postului public de televiziune ERT TV.

ADVERTISING

Şi alte personalităţi din Grecia au fost acuzate recent de abuzuri sexuale.

La mai bine de trei ani de la declanşarea mişcării #MeToo în Statele Unite, sportiva Sofia Bekatorou, dublă medaliată olimpică la iahting, a rupt tăcerea.

Aceasta a dezvăluit în decembrie că la vârsta de 21 de ani a fost victima ''hărţuirii şi abuzurilor sexuale'' săvârşite de un membru al federaţiei de iahting în camera sa de hotel, la scurt timp după calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Sydney, în anul 2000. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇