Celebrul creator al spectacolului „Lord of the Dance” a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Celebrul creator al spectacolului „Lord of the Dance” a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Michael Flatley, starul dansului irlandez cunoscut inclusiv publicului din România pentru spectacolul „Lord of the Dance”, a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer şi a suferit deja o intervenţie chirurgicală.

„Michael Flatley a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer. A fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în grija unei echipe excelente de medici”, este anunţul făcut pe contul de Instagram al artistului.

Postând o fotografie cu Michael Flatley privind spre mare, echipa sa precizează că nu va mai face niciun alt comentariu şi cere oamenilor să se roage şi să-i dorească binele.

Michael Flatley a devenit celebru după o interpretare de şapte minute în timpul concursului Eurovision din 1994. A inclus apoi şi a extins momentul în spectacolul său de teatru, „Riverdance”, care combina muzica şi dansul tradiţional irlandez. Premiera a avut loc la Point Theatre, în Dublin, în 1996 şi a fost un succes care i-a marcat cariera.

A continuat să creeze spectacole de teatru, printre care „Lord of the Dance”, „Feet of Flames” şi „Celtic Tiger”.

Michael Flatley - Lord of the dance finale

„Lord of the Dance” a avut un număr record de 21 de spectacole consecutive pe Wembley Arena. La acea vreme, la sfârşitul anilor 1990, picioarele lui Michael Flatley erau asigurate pentru 25 de milioane de lire sterline.

ADVERTISING

Dansatorul s-a retras din cauza unei accidentări după un spectacol în Las Vegas, în martie 2017.

„Lord of the Dance” a făcut un turneu aniversar în 2022, la 25 de ani de la punerea sa în scenă, iar banii au fost direcţionaţi către efortul umanitar din Ucraina după invazia Rusiei.

Michael Flatley a mai avut un cancer de piele, fiind diagnosticat cu un melanom malign în 2003, după ce a fost observat de un telespectator la MTV. Anterior, el strânsese bani pentru organizaţii caritabile care luptă împotriva cancerului.

"A fost o pură întâmplare că a fost observat. Nici măcar nu-l băgasem de seamă vreodată... Poate fi un loc înspăimântător", a declarat artistul pentru „Irish Independent” vorbind despre tratamentul său pentru cancer.

În vârstă de 64 de ani, Michael Flatley s-a născut în Chicago din părinţi irlandezi care au emigrat în SUA în 1947. A luat lecţii de dans irlandez în oraş, iar mai târziu a făcut turnee cu grupul folk irlandez The Chieftains.

Flatley a strâns bani pentru cercetarea în domeniul cancerului şi are legături cu organizaţia caritabilă pentru cancer Breakthrough. A fost ambasador al unei iniţiative din 2021 care a creat un al 33-lea „comitat” irlandez virtual de 200.000 de persoane reprezentând supravieţuitorii cancerului din Irlanda.

De când s-a retras de pe scenă ca dansator, a continuat să scrie, să regizeze, să finanţeze şi să joace într-un film de spionaj, „Blackbird”, în 2018, care a fost lansat în cinematografe în 2021.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇