Bruce Willis a fost văzut în public pentru prima oară după ce familia lui a dezvăluit că are o formă de demenţă.
Starul din „Die Hard” a ieșit în oraș, iar imaginile îl arată îmbrăcat în trening, cu o mână în buzunar, un hanorac albastru și o căciulă pe cap.
Actorul se plimbă cu nişte amici pe un trotuar din Santa Monica, California.
În imaginile publicate de tabloidul Daily Mail, actorul pare senin, chiar dacă unul dintre cei doi prieteni încearcă să îl protejeze.
După ce a fost diagnosticat inițial cu afazie, un sindrom care îi afectează capacitatea de vorbire, Willis a fost nevoit să își anunțe retragerea din industria cinematografică.
Soția sa, Emma Heming, a informat recent fanii cu privire la starea soțului ei într-o postare pe Instagram: "De când am anunțat diagnosticul de afazie al lui Bruce, în primăvara anului 2022, starea lui Bruce a progresat și acum avem un diagnostic mai specific: demență frontotemporală. Din păcate, dificultățile de comunicare sunt doar un simptom al bolii lui Bruce. Deși acest lucru este dureros, este o ușurare să avem în sfârșit un diagnostic clar”.
Soția sa a adăugat că „în prezent nu există un tratament pentru această boală, o realitate care sperăm că se va schimba în anii următori".