Actorul canadian William Shatner, care a jucat rolul căpitanului Kirk în serialul „Star Trek”, va ajunge în spaţiu cu Blue Origin a lui Jeff Bezos.
Compania miliardarului american a confirmat că Shatner va decola pe 12 octombrie din Texas.
În vârstă de 90 de ani, el va deveni cea mai vârstnică persoană care va zbura în spaţiu.
„Am auzit despre spaţiu de mult timp. Profit de ocazie să îl văd cu ochii mei. Ce miracol”, a transmis Shatner într-un comunicat citat de BBC.
În al doilea zbor spaţial cu echipaj uman al Blue Origin, William Shatner va fi însoţit de trei persoane la bordul navei New Shepard.
Bezos, fondatorul Amazon, a făcut parte din echipajul primului zbor, care a avut loc în iulie. Atunci a fost însoţit de fratele lui, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, şi de studentul olandez Oliver Daemen.
Călătoria din octombrie este aşteptată să dureze 10 minute, similar celei din vară, şi echipajul va ajunge puţin dincolo de Linia Karman, cunoscută ca graniţă a spaţiului - la 100 de kilometri deasupra Pământului.
Blue Origin a anunţat că vicepreşedintele operaţiunilor de zbor şi al misiunilor, Audrey Powers, se va afla la bordul navei, precum şi un fost inginer NASA şi un co-fondator al unei companii de software specializată în cercetare medicală.
Star Trek ajunge în sfârșit în spațiu
Shatner a jucat rolul căpitanului James T Kirk al USS Enterprise în serialul original „Star Trek” în anii 1960, iar mai târziu a apărut în câteva filme ale francizei. După 2000, el a fost recompensat cu trofee Primetime Emmy pentru rolurile din „The Practice” şi „Boston Legal”.
În 2013, au apărut informaţii potrivit cărora el ar fi refuzat oferta lui Richard Branson de a zbura în spaţiu cu Virgin Galactic - compania miliardarului britanic care i-a dus pe fondatorul ei şi alte cinci persoane în spaţiu cu câteva zile înaintea zborului Blue Origin.
Branson a declarat la acel moment pentru The Sun că acest lucru s-a întâmplat pentru că lui Shatner îi este teamă să zboare, însă actorul a spus că a refuzat pentru că miliardarul i-ar fi cerut să plătească pentru călătorie.
Starul din „Star Trek” nu va fi primul din distribuţie care va părăsi planeta. Anul trecut, The Times a scris că cenuşa lui James Doohan, care a interpretat rolul Montgomery "Scotty" Scott, a fost transportată fără permisiune la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale în 2008, la trei ani după moartea actorului.
Citește și: