A murit actorul Richard Lewis

A murit actorul Richard Lewis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comediantul Richard Lewis, devenit faimos graţie umorului său nevrotic şi autocritic, iar mai târziu pentru rolul din serialul HBO ”Curb Your Enthusiasm”, a murit la 76 de ani.

Actorul, care a dezvăluit anul trecut că suferea de Parkinson, a murit marţi seară, la locuinţa sa din Los Angeles, după ce a suferit un stop cardiac, a spus publicistul Jeff Abraham, citat de Reuters.

”Soţia lui, Joyce Lapinsky, mulţumeşte tuturor pentru dragostea, prietenia şi sprijinul arătate şi cere respectarea intimităţii în aceste momente”, a scris Abraham, în comunicat.

ADVERTISING

Richard Lewis a jucat în ”Curb Your Enthusiasm” timp de peste două decenii alături de Larry David.

”Richard şi cu mine ne-am născut la distanţă de trei zile în acelaşi spital, iar pentru cea mai mare parte a vieţii mele mi-a fost ca un frate”, a scris Larry David, într-un comunicat. “Îl caracteriza combinaţia aceea rară de a fi cea mai amuzantă persoană, dar şi cea mai drăguţă. Dar azi m-a făcut să plâng, iar pentru asta nu-l voi ierta niciodată”.

Richard Lewis, Curb Your Enthusiasm Star, Dead at 76

Richard Lewis s-a născut în Brooklyn şi a început să facă comedie stand-up la începutul anilor 1970, în paralel cu o slujbă în publicitate, iar până la finalul deceniului a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi comici ai generaţiei sale.

ADVERTISING

A fost invitat deseori la talk show-urile de seară în anii 1980 şi a jucat alături de Jamie Lee Curtis în comedia ABC ”Anything But Love”. A făcut parte din distribuţia mai multor filme în anii '90, cel mai cunoscut fiind ”Robin Hood: Men in Tights”.

În ultimii ani, şi-a jucat propriul rol ca prieten al lui Larry David în serialul ”Curb Your Enthusiasm”, în care cei doi bărbaţi se ciondănesc neîncetat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇