Weekend cu vreme deosebit de rece. La munte ninge, iar la Bucureşti plouă

Weekend cu vreme deosebit de rece. La munte ninge, iar la Bucureşti plouă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, în următoarele trei zile, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei, potrivit unei informări meteo publicate de ANM.

În jumătatea sudică a ţării va ploua pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar sâmbătă şi duminică, mai ales în vest şi sud-vest.

La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15 – 25 litri/mp, iar izolat în Banat şi Oltenia 30 – 35 litri/mp.

Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali, în sudul Banatului şi pe litoral, cu viteze de peste 60 – 70 km/h, iar local şi în regiunile sud-estice, sudice şi în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45 – 60 km/h.

ADVERTISING

Prognoză specială pentru Bucureşti

Vremea va fi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie la Bucureşti, cu temperaturi maxime care nu vor depăşi 14 grade în următoarele trei zile, potrivit prognozei speciale pentru Capitală.

"Vremea va fi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie.

Vor fi temperaturi maxime de 12 - 14 grade şi minime de 5 - 8 grade. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a intervalului, iar mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie) va ploua", precizează ANM.

Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări ce vor atinge viteze, în general 40 - 50 km/h.

ADVERTISING

Vezi şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇