Vin zăpezile! Ninge în jumătate de țară, până marţi dimineaţa

Vin zăpezile! Ninge în jumătate de țară, până marţi dimineaţa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare de ninsoare, vânt şi polei, valabilă până marţi dimineaţa în jumătatea de sud a ţării.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 9 ianuarie, ora 23:00 – 12 ianuarie, ora 6:00, în jumătatea de sud a ţării precipitaţiile se vor extinde treptat şi se vor acumula cantităţi, local de peste 20 – 30 litri/mp.

Va ninge pe arii mai extinse şi însemnat cantitativ, în special în noaptea de duminică spre luni (10/11 ianuarie) şi pe parcursul zilei de luni (11 ianuarie) când se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vor fi şi intervale cu ploaie şi lapoviţă şi se va forma polei.

ADVERTISING

Din dimineaţa zilei de luni (11 ianuarie) vântul se va intensifica treptat, local vor fi rafale de 40 - 50 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri se vor depăşi 60 - 70 km/h şi va fi viscol.

Meteorologii avertizează că probabilitatea de apariţie a intervalelor cu precipitaţii va fi ridicată pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, iar din a doua parte a acesteia vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇