Trei alerte de la ANM: Furtuni și caniculă, cu 40 de grade la umbră, inclusiv la București

Trei alerte de la ANM: Furtuni și caniculă, cu 40 de grade la umbră, inclusiv la București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei alerta a emis ANM miercuri dimineaţă. Toate sunt de tip cod galben şi anunţă fie vijelii cu ploi torențiale, fie caniculă.

Valul de căldură va afecta toată țara, inclusiv săptămâna viitoare. Meteorologii anunță temperaturi insuportabile aduse de valul de aer saharian. Maximele vor atinge și 40 grade Celsius la umbră.

Primul cod galben va fi în vigoare de miercuri, ora 15:00, până joi, la ora 6:00, în vestul, centrul ţării și în zonele montane.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp) și grindină.

ADVERTISING

Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și parțial Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

ANM face precizarea că astfel de fenomene vor fi și în restul ţării, dar pe arii mai restrânse.

image-17
Foto: ANM

A doua alertă de la ANM este un cod galben valabil miercuri. Va fi caniculă, în Banat, Crișana, în sud-vestul Transilvaniei, în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 34...37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

ADVERTISING

Sunt vizate Bucureștiul și județele Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași.

image-18
Foto: ANM

Al treilea cod galben este în vigoare de joi până duminică şi anunţă tot caniculă.

Joi (13 iulie), valul de căldură se va extinde și va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar vineri, sâmbătă și duminică (14, 15 și 16 iulie) va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38...40 de grade.

ADVERTISING

Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18...22 de grade.

image-19
Foto: ANM

Valul de căldură va persista și săptămâna viitoare.

Vremea la Bucureşti

Prognoza specială pentru Bucureşti arată că valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 35….37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) se va situa în jurul valorii de 39 de grade. Minimele termice vor fi de 19…22 de grade.

Probabilitatea pentru manifestări ale instabilității atmosferice va fi mai ridicată în cursul serilor și al nopților de 12 și 13 iulie.

Din ce în ce mai multe fenomene extreme

"Genul acesta de temperaturi extreme pe care înainte le vedeam relativ rar le vedem acum din ce în ce mai frecvent.  

Dintre toate fenomenele extreme, şi aici ne gândim la tornade, furtuni cu grindină, valurile de căldură sunt fenomenele pentru care schimbările climatice au un impact foarte clar. Valurile de căldură sunt mai frecvente în prezent şi durata lor va fi din ce în ce mai mare.

În afară de valurile de căldură, fenomenele extreme sunt cele asociate cu instabilitatea atmosferică din timpul verii. Asta înseamnă precipitaţii intense, furtuni care pot să producă grindină de mari dimensiuni, vânt intens sau chiar tornade", a explicat climatologul Bogdan Antonescu, la Antena3.

Află ce este "cupola de căldură" care va cuprinde România

Între timp, sunt inundații catastrofale în SUA, unde a plouat cu 200 l/mp și o capitală de stat e complet sub ape (Galerie video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇