Temperaturi-surpriză în săptămâna care vine. Ceața rămâne principala problemă

Temperaturi-surpriză în săptămâna care vine. Ceața rămâne principala problemă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în aproape toată țara până pe 21 decembrie, cu temperaturi maxime care pot ajunge local la 14 grade Celsius, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În schimb, ceața și norii joși vor fi frecvente, mai ales dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat.

Precipitațiile vor fi puține, sub formă de ploi slabe sau burniță, izolat, în special în vest și sud. În București, temperaturile vor urca până la 9–10 grade, fără precipitații semnificative.

14–15 decembrie: Ceață în zonele joase, maxime de până la 11 grade

În intervalul 14 decembrie, ora 8:00 – 15 decembrie, ora 8:00, în zonele joase de relief va predomina nebulozitatea stratiformă, iar dimineața și noaptea se va semnala local ceață. Izolat, vor fi posibile ploi slabe sau burniță în vest, centru, nord și nord-est. La deal și la munte, cerul va fi temporar noros.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Carpații de Curbură, dar și pe arii restrânse din sud-vest și nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 11 grade Celsius, iar minimele între -5 și 3 grade.

București: Cerul va fi mai mult noros, cu ceață probabilă dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima va fi de 5–6 grade, iar minima de 0–1 grad.

15–16 decembrie: Temperaturile rămân peste normal

În perioada 15 decembrie, ora 8:00 – 16 decembrie, ora 8:00, la deal și la munte cerul va fi variabil, în timp ce în zonele joase vor persista norii joși și ceața, mai ales dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat.

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele specifice perioadei: maximele vor fi, în general, între 5 și 10 grade, iar minimele între -7 și 5 grade.

București: Norii joși vor domina mare parte din interval, cu ceață dimineața și noaptea. Temperatura maximă va fi în jur de 6 grade, iar minima de 0–1 grad.

16–17 decembrie: Maxime de până la 14 grade în unele zone

Pentru intervalul 16 decembrie, ora 8:00 – 17 decembrie, ora 8:00, temperaturile vor rămâne peste mediile climatologice în cea mai mare parte a țării. La deal și la munte cerul va fi variabil, iar în zonele joase vor fi din nou nori joși și ceață, mai ales în prima parte a zilei și noaptea.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 14 grade Celsius, iar cele minime între -7 și 6 grade.

București: Vremea va fi mai închisă, cu înnorări persistente și condiții de ceață dimineața și spre finalul intervalului. Maxima va ajunge la 8–9 grade, iar minima la -1–0 grade.

17–18 decembrie: Nori joși și ceață pe alocuri

În intervalul 17 decembrie, ora 8:00 – 18 decembrie, ora 8:00, cerul va fi variabil, cu nori joși și ceață local, mai ales la începutul intervalului și pe timpul nopții, în nord-vest, centru și sud. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade, iar cele minime între -5 și 7 grade.

București: Cer variabil, cu nori joși și posibil ceață dimineața și noaptea. Temperatura maximă va fi de 9–10 grade, iar minima de -1–0 grade.

18–21 decembrie: Vreme mai caldă decât normal, ploi slabe izolate

Pentru intervalul 18 decembrie, ora 8:00 – 21 decembrie, ora 8:00, meteorologii prognozează temperaturi peste mediile multianuale ale perioadei. Trecător, vor fi posibile ploi slabe sau burniță, în special în vestul și sudul țării.

București: Vremea va rămâne mai caldă decât normalul perioadei, fără precipitații estimate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇