Caniculă și furtuni - unde sunt și cât țin codurile galbene

Caniculă și furtuni - unde sunt și cât țin codurile galbene
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România intră sub mai multe avertizări meteo – de caniculă, dar şi de furtuni.

Primul este un cod galben de furtuni.

Miercuri, între orele 12.00 și 23.00, în vestul Moldovei, nordul Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (rafale de 50...70 km/h) și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

image
Foto: ANM

Urmează apoi un prim cod galben de caniculă pentru opt județe, valabil miercuri între orele 12 şi 21.

image
Foto: ANM

Un cod galben de caniculă mult mai extins este valabil joi, tot între orele 12 şi 21.

În cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, iar disconfortul termic va fi în creștere.

Temperaturile maxime se vor încadra între 30 de grade în nordul și centrul țării și 36...37 de grade, izolat în Banat și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă.

Local, în Câmpia Română și Câmpia de Vest indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, precizează ANM.

image
Foto: ANM

Ulterior, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul ridicat, vineri în vest, local în sud și centru, iar sâmbătă și duminică în mare parte a țării.

Vremea la Bucureşti

Şi la Bucureşti vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat până joi seara, se arată în prognoza specială pentru Capitală, emisă miercuri de ANM.

Miercuri, vremea se va menține călduroasă și disconfortul termic ridicat. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, apoi treptat instabilitatea atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin accentuarea înnorărilor, ploi torențiale (se vor acumula cantități de apă de 5...10 l/mp, izolat peste 15 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în jurul a 45 km/h), posibil vijelii și grindină.

Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade.

Joi, între orele 12.00 și 21.00, vremea călduroasă va persista, disconfortul termic va continua să se accenteze, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇