A doua săptămână a lunii septembrie vine cu o vreme cu temperaturi apropiate de normal și în ușoară creștere în bună parte din țară, dar cu un deficit major de precipitații.
Săptămâna care urmează va fi caracterizată, la nivelul țării noastre, de prezența unui vast câmp anticiclonic, care, deși de la o zi la alta va fi împins spre estul Europei, va continua să fie de interes pentru tot intervalul de prognoză. Acest lucru înseamnă o vreme stabilă și lipsită de precipitații.
Din punct de vedere al circulației maselor de aer, rămânem bună parte din săptămână sub influența unei mase de aer polar dinspre NE extrem al Europei, dar, odată cu a doua parte a intervalului de prognoză, pe o circulație atlantică, mase de aer cald vor avansa spre teritoriul țării noastre.
Din punct de vedere al temperaturilor minime, săptămâna 6-12 septembrie va aduce nopți răcoroase prin Moldova, Transilvania, Maramureș, zonele montane, regiuni unde minimele nu vor trece, în fiecare zi a săptămânii, de 7–9, 10 grade. Pe crestele montane vor fi temperaturi și mai mici, spre 2-4 grade. Pentru restul țării regimul termic nocturn se va situa la valori de 11-12, 13 grade, iar prin Oltenia și SV Munteniei, respectiv litoral, putem atinge și temperaturi de 15-16 grade (luni, marți și joi).
În ceea ce privește temperaturile maxime, începem săptămâna cu 17-18 grade prin nordul și centrul Moldovei, respectiv 20-22 de grade în restul țării, pentru ca, de la o zi la alta, temperaturile să mai câștige câte un grad, două, astfel că marți, miercuri, să vorbim la nivelul întregii țări de maxime de 22-24, 25 de grade, iar vineri și sâmbătă, mai ales prin Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei să urcăm la 26-27 de grade. Prin Moldova, Transilvania, Maramureș, întreaga săptămână vine cu maxime de la 18 spre 20, 21 de grade.
La munte, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori de la 14 spre 16, 17 grade, cu 10-11 grade pe creste.
Ziua de luni aduce precipitații mai ales prin SE extrem al Dobrogei, Meridionali, Apuseni, izolat și prin Banat sau Transilvania. Joi, condițiile de ploaie reapar prin Muntenia, Oltenia, vineri am putea avea ploi slabe prin Oltenia, Dobrogea și Maramureș,
Sâmbătă și duminică avem condiții de ploi slabe prin Transilvania, zonele montane și nordul Moldovei.
Vorbim de o săptămână extrem de săracă în ploi, doar prin centrul Moldovei, zonele montane și estul Transilvaniei fiind posibile cantități de 2-4 l/mp.
Material realizat de Prognoze Meteo:
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.