Ninsori şi viscol în zeci de judeţe. La munte e chiar cod portocaliu

Ninsori şi viscol în zeci de judeţe. La munte e chiar cod portocaliu
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în zonele montane din 10 judeţe, până miercuri dimineaţa, precum şi o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori în zone din 24 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, în perioada 30 noiembrie, ora 23:00 – 01 decembrie, ora 11:00, în nordul Carpaţilor Orientali, local în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 m, rafalele vor depăşi 75-85 km/h şi va fi viscol.

Judeţele vizate de această atenţionare Cod portocaliu sunt: Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba şi Caraş Severin.

Separat, meteorologii au emis şi o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori în zone din 24 de judeţe. Potrivit meteorologilor, în perioada 30 noiembrie, ora 20:00 – 01 decembrie, ora 16:00, în zona montană şi submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 şi 65 km/h. La altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăşi 85-95 km/h, viscolind ninsoarea. Până în dimineaţa zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile nord-vestice.

Judeţele vizate de această atenţionare cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita şi Neamţ.

coduri-ninsoare-viscol
Foto: ANM

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇