Noaptea de Înviere aduce temperaturi mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă, atât în țară, cât și în București, însă din prima zi de Paște, vremea începe să se încălzească ușor. La munte, vremea rămâne rece, iar riscul de avalanșe se menține ridicat până luni seara.
Meteorologul ANM Oana Păduraru a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că în Capitală, minimele din noaptea de sâmbătă spre duminică vor coborî la 2-4 grade Celsius, iar în depresiuni pot ajunge chiar la -5 grade.
Potrivit meteorologului, cele mai ridicate temperaturi din timpul nopții sunt așteptate pe litoral, unde valorile vor fi în jur de 5-6 grade.
În același timp, cerul va avea înnorări mai ales în estul țării, în special în Moldova, unde sunt posibile ploi slabe și trecătoare. Probabilitate de ploaie există și în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei și, în măsură redusă, și în București, unde ar putea apărea doar câțiva stropi.
În prima zi de Paște, temperaturile maxime vor urca ușor și se vor situa, în general, între 9 și 17 grade, cele mai ridicate valori urmând să fie înregistrate în sud-vestul țării. În București, maxima va ajunge la 14-15 grade, iar vremea va alterna intervale cu soare cu perioade de înnorare și ploi scurte.
Meteorologul ANM a explicat că procesul de încălzire va deveni mai evident din a doua zi de Paște. De luni încolo, maximele vor depăși frecvent 15 grade în multe regiuni, iar în vestul țării ar putea ajunge, spre finalul săptămânii viitoare, la 20-22 de grade Celsius.
Chiar dacă vremea se încălzește, ploile nu dispar complet. Potrivit ANM, acestea vor mai apărea și în zilele următoare, dar pe arii restrânse, pe intervale scurte și în cantități reduse.
La munte, vreme rece și risc ridicat de avalanșe
La munte, vremea rămâne rece, iar riscul de avalanșe se menține ridicat până luni seara, avertizează ANM. Meteorologii vorbesc despre un risc însemnat în Munții Făgăraș, Bucegi, Țarcu-Godeanu și Parâng-Șureanu, mai ales la altitudini de peste 1.800 de metri, unde s-a depus zăpadă nouă peste un strat mai vechi și înghețat.
Potrivit buletinului nivometeorologic, există pericolul producerii unor avalanșe medii și mari, care pot antrena atât stratul proaspăt de la suprafață, cât și plăcile de vânt formate la altitudine. ANM atrage atenția că riscul este amplificat inclusiv de turiști sau schiori, prin suprasarcina pusă pe stratul de zăpadă.
Risc moderat de avalanșe este anunțat și în masivele Rodnei, Călimani-Bistriței și Ceahlău. Stratul de zăpadă rămâne consistent în mai multe zone montane: ajunge la 215 cm la Vârful Omu, 188 cm la Bâlea-Lac, 145 cm la Țarcu, 116 cm la Călimani și 114 cm la Lăcăuți.
Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei, iar pe crestele Carpaților Meridionali va fi, izolat, chiar geroasă noaptea. În Carpații Meridionali și Orientali sunt așteptate temporar ninsori, iar la altitudini mai joase pot apărea și lapoviță. La peste 1.800 de metri, temperaturile minime vor coborî între -12 și -6 grade, iar maximele vor fi cuprinse între -6 și 0 grade Celsius.
