Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până miercuri valabilitatea codului portocaliu de ninsori abundente, avertizarea fiind extinsă şi la regiunea Moldovei.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 4 aprilie, ora 10:30 – 5 aprilie, ora 14:00, în cea mai mare parte a Moldovei şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, în special la altitudini de peste 1.400 m, va continua să ningă, temporar viscolit (rafale de peste 55…65 km/h), şi se va depune strat consistent de zăpadă.
De asemenea, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori vizează cea mai mare parte a ţării tot până miercuri după-amiaza. Potrivit ANM, vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia şi Moldova unde rafalele vor depăşi 55...65 km/h şi pe arii restrânse 70...75 km/h. La munte, în Transilvania şi local în Maramureş vor fi precipitaţii, predominant ninsori, temporar viscolite şi se va depune strat de zăpadă.
De altfel, zăpada are peste 2 metri jumătate, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraşului, unde este risc însemnat de producere de avalanşe, de gradul trei pe o scară de la unu la cinci, potrivit meteorologilor.
În restul ţării, local şi temporar vor fi precipitaţii, moderate cantitativ, sub formă de ploaie în sud şi sud-est şi mixte în rest. În vest, vântul va avea intensificări de scurtă durată.
Pe de altă parte, ANM a emis şi o informare meteo valabilă până în 8 aprilie care vizează o vreme deosebit de rece, cu temperaturi care vor fi cu 8...12 grade sub mediile multianuale. În jumătatea de nord a ţării vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului şi al Olteniei, precum şi la munte.
În plus, meteorologii au emis marți și prognoza meteo specială pentru București. Până miercuri dimineață, vremea va fi închisă și se va răci accentuat. Temporar va mai ploua, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 55...65 km/h și trecător după-amiaza posibil de peste 70 km/h.
Temperatura maximă (cu 10 grade sub media multianuală) se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 3...5 grade.
În intervalul miercuri ora 09:00 - sâmbătă ora 10:00, vremea va fi rece pentru această perioadă și temporar va mai ploua.
Temperaturile maxime vor fi de 9...11 grade, iar cele minime de 1...3 grade.