Cod portocaliu de ploi torențiale (Hartă)

Cod portocaliu de ploi torențiale (Hartă)

Meteorologii au emis o avertizare de tip cod portocaliu de ploi torențiale pentru mai multe județe din țară.

Astfel, acesta este în vigoare de sâmbătă, de la ora 09.00, până duminică, la ora 22.00.

Meteorologii anunță că în Oltenia, local în Transilvania, Maramureș și la munte vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și vestul Carpaților Meridionali, 70…90 l/mp.

ADVERTISING

De asemenea, în același interval, în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zona de munte, este în vigoare un cod galben de ploi.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie și, izolat, grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 15…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

harta-coduri
Foto: meteoromania.ro

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇