Cod galben de vijelii și averse. Vremea se răcește în toată țara, la munte ninge

Cod galben de vijelii și averse. Vremea se răcește în toată țara, la munte ninge
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care vizează zone din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 aprilie, ora 10:00 – 18 aprilie, ora 10:00, local în aceste regiuni vor fi perioade cu intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale în general de 60 – 70 km/h, vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri grindină.

ADVERTISING

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 - 30 litri/mp şi izolat de peste 45 litri/mp.

image-11

Foto: meteoromania.ro

Totodată, ANM a publicat şi o informare de ploi şi descărcări electrice, valabilă de miercuri de la ora 10:00 până joi la ora 20:00, când temporar va ploua iar în jumătatea de sud-est a teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, izolat grindină şi vijelii.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 15…20 l/mp şi izolat de 30…40 l/mp.

ADVERTISING

Vântul va avea local şi temporar intensificări cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, iar joi (18 aprilie) mai ales în sud. Pe crestele montane vor fi rafale de peste 70 km/h.

Vremea se va răci în toată ţara, iar la altitudini de peste 1.500 m vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇