Avem cod roșu de ploi în 5 județe! Jumătate de țară va fi măturată de furtună (Hartă)

Avem cod roșu de ploi în 5 județe! Jumătate de țară va fi măturată de furtună (Hartă)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Începem săptămâna cu cod roşu de ploi torențiale și abundente în 5 judeţe din sud-vestul ţării, iar în 16 județe este cod portocaliu. Însă ANM a emis şi un cod galben de furtună pentru alte zone din ţară, dar să le luăm pe rând.

Vezi cele mai recente alerte şi prognoze meteo

Meteorologii au emis luni (12 iunie) o avertizare de tip cod roșu valabilă de diseară (ora 20) până marți dimineața (ora 8).

Codul roșu este valabil în județele Mehedinți și Gorj și în zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara.

ADVERTISING

În aceste zone vor fi averse torențiale și abundente. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70-80 l/mp, transmite ANM.

Codul portocaliu vizează județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova. Avertizarea e valabilă de luni de la ora 10:00 până marți la ora 12:00.

În aceste zone vor fi averse torențiale și izolat căderi de grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

ADVERTISING

Codul galben este în vigoare şi el de luni de la ora 10:00 până marți la ora 12:00.

Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

image-51
Foto: ANM

Cum va fi vremea la Bucureşti

În Capitală, nu avem parte de avertizări meteo. Vremea va fi frumoasă, cerul temporar noros, dar probabilitatea pentru averse este redusă.

ADVERTISING

Vântul va sufla în general moderat.

Temperatura maximă va fi de 27…29 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇