Un cartier din Ploiești e inundat de petrol, după ce s-a spart o conductă (Video)

Un cartier din Ploiești e inundat de petrol, după ce s-a spart o conductă (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cantităţi importante de produs petrolier s-au deversat, vineri după amiază, pe sol, într-un cartier rezidenţial de la marginea municipiului Ploieşti, după ce o conductă de transport s-a spart.

Echipe de intervenţie de la Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă Prahova acţionează, vineri după-amiază, în cartierul Albert de la periferia Ploieştiului, pentru a decontamina zona.

Pentru a preveni eventuale incidente, autorităţile au dispus restricţionarea traficului rutier în cartier, trei dintre cele patru benzi ale drumului care traversează zona fiind blocate şi doar una practicabilă.    

ADVERTISING

Zona a fost izolată pentru a se evita riscul producerii unui incendiu. 

Cartierul în care s-a produs incidentul este situat la ieşire din Ploieşti către Braşov şi este un cartier de vile, centre comerciale şi restaurante care se întinde parţial în municipiul Ploieşti şi parţial în comuna Blejoi.

VIDEO EXCLUSIV. Deversări de petrol în cartierul Albert, de la o instalație Conpet

Publicată de Actualitatea Prahoveană pe Vineri, 28 ianuarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇