Tranzacție „verde” în România. OMV cumpără 50% din Respiră Verde

Tranzacție „verde” în România. OMV cumpără 50% din Respiră Verde
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

OMV Petrom anunţă că face un pas important pentru a-şi asigura accesul la o sursă sigură de materii prime pentru a produce biocombustibili şi că a semnat contractul pentru achiziţia a 50% din părţile sociale ale societăţii româneşti „Respiră Verde”, companie care colectează până la 10.000 de tone de ulei comestibil uzat pe an. Strategia OMV Petrom 2030 prevede că biocombustibilii vor reprezenta peste 15% din producţia grupului.

„OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat contractul pentru achiziţia a 50% din părţile sociale ale societăţii româneşti Respiră Verde SRL, lider local în colectarea uleiului alimentar uzat. Finalizarea tranzacţiei este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiţii, inclusiv autorizarea de către Consiliul Concurenţei şi de către Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe”, anunţă compania.

ADVERTISING

Uleiul alimentar uzat este una dintre principalele materii prime regenerabile pentru a produce combustibil de aviaţie sustenabil (SAF) şi biodiesel (ulei vegetal hidrotratat - HVO). Utilizarea acestora în transport reduce considerabil emisiile de carbon. În cazul utilizării SAF, emisiile de CO2 rezultate din zborurile comerciale sunt cu aproximativ 80% mai mici faţă de combustibilul convenţional.

Înfiinţată în urmă cu 12 ani, Respiră Verde colectează până la 10,000 de tone de ulei comestibil uzat pe an de la agenţi economici din domenii precum industria ospitalităţii (hoteluri, restaurante) şi retail. Societatea are o flotă proprie de transport şi două depozite principale, în Bihor şi Ialomiţa. Aceasta vizează intrarea pe alte pieţe europene în viitorul apropiat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇