Propunere: Un zgârie-nori înalt de 1 kilometru care funcționează ca o baterie uriașă, folosind gravitația

Propunere: Un zgârie-nori înalt de 1 kilometru care funcționează ca o baterie uriașă, folosind gravitația
Prototipul propus de SOM

Skidmore, Owings & Merrill (SOM), arhitecții celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa din Dubai, colaborează cu firma elvețiană Enegy Vault în vederea posibilității de a construi un zgârie-nori chiar mai înalt, care să funcționeze ca sistem de stocare a energiei electrice.

Colaborarea presupune integrarea în clădiri înalte a soluțiilor Enegy Vault de stocare a energiei folosind gravitația.

Tehnologia utilizează excesul de energie, fie din surse regenerabile, fie de la rețeaua electrică standard, pentru a ridica o greutate până în vârful unui turn, printr-o structură goală în interior cu înălțimi de peste 300 și până la 1.000 de metri. La nevoie, sarcina este eliberată, generând în timp ce coboară energie gravitațională, care alimentează un generator.

ADVERTISING

O astfel de structură poate avea o capacitate de stocare de mai mulți GWh și poate alimenta nu doar clădirea care o găzduiește, ci și clădirile învecinate, fiind accelerată implicit compensarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Un alt sistem propus presupune înlocuirea greutății cu apă, care să fie pompată până în vârful clădirii și lăsată apoi să cadă, punând în mișcare turbinele și producând electricitate, o metodă deja încercată în proiecte hidroenergetice.

Deși ideea este una promițătoare, rămân de rezolvat o serie de provocări, precum capacitatea de a susține o asemenea sarcină, întreținerea sistemului și, nu în ultimul rând, spațiul considerabil ocupat de clădire, care, ca urmare a componentelor în mișcare, nu ar putea fi folosită ca spațiu pentru birouri ori în scop rezidențial.

ADVERTISING

Rămâne de văzut dacă și cum vor fi rezolvate aceste chestiuni de echipa care îl include pe Bill Baker, inginerul structurist din spatele Burj Khalifa.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇