Peste 25.000 de turiști au fost în weekend la Vadu și Corbu. Amenzi usturătoare pentru cine a campat ilegal și a intrat cu mașina pe plajele protejate

Peste 25.000 de turiști au fost în weekend la Vadu și Corbu. Amenzi usturătoare pentru cine a campat ilegal și a intrat cu mașina pe plajele protejate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jandarmii au dat amenzi de aproape 43.000 de lei sâmbătă și duminică (8-9 august) în Rezervația Biosferei Delta Dunării pentru intrare fără permis de acces, campare ilegală sau chiar pentru mașini aflate pe plaje protejate.

”În urma acțiunilor desfășurate în weekendul trecut pe plajele Midia, Corbu și Vadu, echipele mixte de control formate din Inspectorii ecologi ai ARBDD, reprezentanți ai grupării mobile de Jandarmi Tomis, Constanța au aplicat sancțiuni celor care nu au respectat legislația în vigoare în ce privește accesul și vizitarea zonelor costiere”, spun reprezentanții ARBDD – Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, pe pagina oficială de Facebook.

ADVERTISING

Astfel, în urma acțiunii comune de control din data de 08.08.2020, s-au aplicat 63 sancțiuni ( 43 amenzi și 20 avertismente) în valoare totală de 17.030 lei, pentru încălcarea legislației privind accesul persoanelor şi circulaţia cu mijloace rutiere pe teritoriul rezervaţiei fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei, respectiv permise de acces, campare ilegală, circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plaje sau pe zonele adiacente.

Pentru aceleași contravenții, duminică au fost aplicate în cadrul acțiunilor de control un număr de 80 de sancțiuni (59 de amenzi și 21 de avertismente) în valoare totală de 25.600 lei.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/ARBDD/videos/596242244421490/

25.000 de turiști la Vadu și Corbu

Astfel, în weekendul 8-9 august 2020, inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării împreună cu reprezentanții Grupării mobile de Jandarmi Tomis Constanța și ai Poliției Deltei au controlat plajele din sudul Rezervației Biosferei Delta Dunării, unde vin în continuare mii de turiști în căutarea izolării..

”La fel ca și în weekendurile trecute, cei mai mulți turiști au fost tot la Vadu, astfel, în ziua de 8 august, aproximativ 12.000 turiști și 2.200 de mașini, au fost estimați la plaja Vadu, pe plaja Corbu, 900 de turiști și 350 de mașini, iar pe plaja Midia, 300 turiști și 150 mașini. De asemenea, duminică, 9 august, pe cele trei plaje au fost estimați un număr total de 13.450 de turiști și 2730 mașini”, mai spun oficialii.

ADVERTISING

Din păcate, mulți dintre cei sosiți pe aceste plaje sălbatice, neamenajate continuă să ignore indicațiile de pe panourile de informare amplasate în zonă și pun presiune pe habitatele naturale costiere, iar pentru aceste fapte sunt sancționați, au concluzionat autoritățile.

https://www.facebook.com/ARBDD/posts/2110436625767560

Citește și:

Pandemia a adus anul acesta şi alte categorii de turişti în Delta Dunării (analiză)

Permisele de acces în Delta Dunării pot fi plătite și prin SMS

Amenzi de 13.000 de lei pentru campare ilegală şi pentru accesul cu maşinile pe plajele de la Vadu şi Corbu/ Administraţia Rezervaţiei acuză un adevărat ”dezastru”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇