O femeie de 63 de ani din Noua Zeelandă a transformat o rablă într-o mașină electrică ce funcționează cu energie solară.
Rosemary Penwarden este bunică și deja conduce mașina făcută de ea pe drumurile Noii Zeelande de trei ani, potrivit The Guardian.
Ea a lucrat împreună cu un prieten, mai bine de 8 luni, la acest proiect.
„Trebuie să fii puțin nebun să faci asta. Dar le mulțumesc companiilor petroliere pentru motivație”, glumește ea.
Penwarden a cumpărat o epavă din 1993 de la un cimitir de mașini. I-a scos motorul pe combustie de una singură și l-a înlocuit cu unul electric, apoi a pus și sub capotă, și în portbagaj, în total 80 de baterii. Pentru partea aceasta a primit ajutor de la Hagen Bruggemann, care este inginer pentru instalații frigorifice.
Întregul proiect a costat-o 24.000 de dolari. Penwarden este activistă de mediu și recunoaște că nu toată lumea are timpul și banii necesari pentru a-și face mașina verde, dar crede că Guvernul ar trebui să aibă programe în acest sens.
„Eu sunt într-o situație privilegiată. Dar am vrut să arăt că se poate. Cel mai important lucru acum este să ajutăm la oprirea celor mai mari poluatori. Nimic din ce facem noi ca indivizi nu ar conta așa de mult ca asta”, spune femeia.
Ea își va amortiza în timp investiția și-și amintește că dădea și 100 de dolari pe săptămâna pe benzină, când făcea naveta.
De când a făcut proiectul cu Penwarden, Bruggemann a ajutat la alte 8. El a explicat că, dacă nu ai măcar mână de lucru gratis, nu este o variantă viabilă financiar pentru cei mai mulți dintre oameni. Dar vede multă valoare în a converti camioane și vehicule mari, unde carcasa de obicei valorează mai mult decât motorul. El a calculat că, în cazul unui camion al cărui motor pe motorină e înlocuit cu unul electric, investiția este amortizată în 5 ani.