Ministerul Mediului trimite în toată țara laboratoare mobile de măsurare a calității aerului

Ministerul Mediului trimite în toată țara laboratoare mobile de măsurare a calității aerului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat duminică semnarea ordinului care stabilește că laboratoarele mobile de verificare a calității aerului trebuie să fie trimise în țară pentru a fi folosite pe tot parcursul anului.

Laboratoarele mobile de monitorizare a calității aerului pot fi folosite în baza unui plan de monitorizare, în locuri unde există poluări ale aerului istorice, a anunțat Diana Buzoianu, într-o postare pe Facebook.

"Laboratoarele mobile de monitorizare a calității aerului nu vor mai sta să adune praf la sediile instituțiilor! Am semnat ordinul de ministru prin care stabilim că aceste laboratoare, dacă nu au loc incidente de poluare unde trebuie trimise imediat, să fie folosite pe tot parcursul anului, în baza unui plan de monitorizare, în locuri unde există poluări ale aerului istorice, dar în același timp nu există stații oficiale în apropiere", a scris Buzoianu.

Potrivit acesteia, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate - ANMAP va realiza în perioada următoare va fi realizat, pentru anul 2026, un program de monitorizare.

"Pe scurt: folosim echipamentele care au costat mulți bani România ca să vedem toți, oficial, ce aer se respiră în zone poluate istoric", și-a încheiat postarea Diana Buzoianu.

Comisia Europeană a decis, pe 11 decembrie 2025, să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor care îi revin în temeiul Directivelor privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE și Directiva 2004/107/CE).

În temeiul directivelor, statele membre trebuie să evalueze calitatea aerului înconjurător în conformitate cu cerințe detaliate privind numărul, tipul și amplasarea punctelor de prelevare, precum și cu obiectivele de calitate a datelor. Aceste obligații de monitorizare sunt esențiale pentru a asigura măsurători adecvate ale principalilor poluanți și pentru a sprijini un management eficace al calității aerului.

Cu toate acestea, România nu s-a asigurat că rețeaua sa națională de monitorizare a calității aerului îndeplinește aceste cerințe legale.

Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în iunie 2017 și o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în iulie 2019. Comisia a emis un aviz motivat adresat României în iunie 2023, dar modificările necesare nu au fost încă finalizate.

Directivele 2008/50/CE și 2004/107/CE privind calitatea aerului înconjurător fac parte din cadrul de politică pentru un aer curat și contribuie la atingerea obiectivelor pentru 2030 privind poluarea aerului prevăzute în Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării. Acestea prevăd valori-limită și valori-țintă pentru concentrațiile mai multor poluanți care afectează calitatea aerului și stabilesc cerințe detaliate pentru monitorizarea și raportarea datelor privind calitatea aerului.

Scopul este de a se asigura că statele membre evaluează, gestionează și îmbunătățesc adecvat calitatea aerului înconjurător, astfel încât să se respecte standardele UE privind calitatea aerului.

România a făcut demersuri pentru suplimentarea punctelor de monitorizare a calității aerului încă din 2017, de la declanșarea procedurii de punere în întârziere din partea Comisiei Europene, a transmis, câteva zile mai târziu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇