Summitul One Planet dedicat biodiversităţii, început luni la Paris, dar care se desfăşoară în mare măsură online, este criticat de activista ecologistă suedeză Greta Thunberg, care l-a descris drept un simplu ”bla bla”, relatează agenţia DPA.
”LIVE de la #OnePlanetSummit din Paris: Bla bla natură Bla bla importanţă Bla bla ambiţii Bla bla investiţii verzi Bla bla mare oportunitate Bla bla creştere ecologică Bla bla zero emisii nete Bla bla intensificaţi-vă acţiunile Bla bla speranţă Bla bla bla … blocaţi în decenii de şi mai multă distrugere”, a scris Greta Thunberg pe Twitter.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a deschis luni acest summit ce are drept scop accelerarea implementării Acordului de la Paris privind Clima.
Macron a amintit că niciunul dintre obiectivele stabilite pentru ultimul deceniu în ceea ce priveşte protecţia biodiversităţii nu a fost atins.
Programat să se desfăşoare anul trecut în portul Marsilia, din sudul Franţei, dar amânat din cauza pandemiei, summitul se concentrează pe patru teme: protecţia ecosistemelor terestre şi marine; promovarea agro-ecologiei; mobilizarea finanţării; legătura dintre defrişări, conservarea speciilor şi sănătatea umană. Urmează să aibă intervenţii aproximativ treizeci de personalităţi.