G7: Activiştii de mediu au organizat proteste inedite cu măştile liderilor lumii şi simularea unei bătălii (Video)

G7: Activiştii de mediu au organizat proteste inedite cu măştile liderilor lumii şi simularea unei bătălii (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mii de militanţi ecologişti s-au reunit, sâmbătă, pentru o manifestaţie zgomotoasă şi colorată la Cornwall, comitatul britanic unde se desfăşoară summit-ul G7, pentru a le cere liderilor participanţi la această reuniune să facă mai multe eforturi pentru combaterea schimbărilor climatice.

Tot acolo au avut loc proteste separate privind conflictul din provincia etiopiană Tigray şi lovitura de stat din Myanmar, relatează agenţiile AFP şi DPA.

Bătând din tobe, demonstranţi care au luat parte la un marş organizat de grupul Extinction Rebellion au traversat oraşul-port Falmouth, situat la 35 de kilometri de locul unde se desfăşoară summit-ul în localitatea Carbis Bay, dar care găzduieşte centrul de presă.

ADVERTISING

Zeci de persoane costumate complet în roşu, pentru a ilustra ritmul accelerat de extincţie al speciilor, au condus marşul ecologist în spatele unei pancarte mari pe care se putea citi ''G de la Greenwashing'', termen ce face referire la exagerarea de către companii sau guverne a performanţelor lor în protecţia mediului.

#LIVE UK: G7/EXTINCTION REBELLION PROTEST

Extinction Rebellion hold a march through Falmouth.#G7protests #G7 #protest #G7rebellion

Publicată de A News pe Sâmbătă, 12 iunie 2021

La rândul lor, îmbrăcaţi în costume de baie dintr-un alt secol şi purtând măşti cu figurile liderilor celor şapte puteri ale lumii reuniţi la summit, militanţi ai Oxfam, un ONG care declară că luptă împotriva sărăciei, s-au tolănit pe şezlongurile de pe o plajă din Falmouth, gest prin care au dorit să ilustreze lipsa de acţiune a acestor lideri faţă de schimbările climatice.

LIVE: XR at G7 part 5 - G is for Greenwash

LIVE: XR at G7 part 5 - G is for Greenwash. The G7 Summit will play a crucial role in the raising of ambition of climate action this year. The group’s agreements lay the path for the G20 Summit and global climate negotiations at COP26 in Glasgow in November.2021 is a critical year for the COP process and there is a growing realisation that the Paris agreement is failing. G7 will need to increase their ambitions for emissions reduction and equitable climate finance, or risk the failure of not only COP26 but the entire Paris agreement.There will be lots of money on the table for post covid recovery and a need to put some meaningful action behind the rhetoric on green recovery (this is the number 1 agenda item for G7).G7 is our best chance to influence the outcomes from COP 26. We will take aim at the leaders of the developed world, calling out their empty promises, and exposing their unholy alliances with fossil fuel companies which will ensure the world does not meet the commitments made in the Paris Agreement. We need to press the G7 nations, observers and guests for immediate change and keep that pressure on all the way to COP26.#G7�#ExtinctionRebellion�#XR�#DrowningInPromises#ActNow#GlobalJustice#ProtectOurEarthDefenders#Greenwash#StopFundingClimateChaos�#SoundtheAlarm#GlobalJustice

Publicată de Extinction Rebellion pe Sâmbătă, 12 iunie 2021

Aceiaşi militanţi ai Oxfam au simulat pe malul mării o bătălie în jurul unei seringi uriaşe, pledând astfel pentru o suspendare a brevetelor care să permită producţia în masă de vaccinuri anti-COVID-19.

ADVERTISING

Liderii statelor din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA - UE este de asemenea reprezentată la summit) au duminică pe agenda întâlnirii combaterea schimbărilor climatice şi salvarea biodiversităţii, pregătind astfel terenul pentru conferinţa internaţională asupra climei (COP26) care se va desfăşura în noiembrie în oraşul scoţian Glasgow.

Hundreds of surfers have gathered to call attention to the state of the world's oceans off the coast of Falmouth, where leaders of the world's biggest economies are meeting for this year's G7 meeting.

Publicată de A News pe Sâmbătă, 12 iunie 2021

Ei au convenit sâmbătă să sisteze ajutoarele guvernamentale directe pentru centralele termice care nu implementează măsuri de protejare a mediului.

ADVERTISING

În paralel cu protestul pe teme ecologiste, alţi manifestanţi au încercat la două proteste separate să atragă atenţia asupra crizei din provincia etiopiană Tigray şi asupra loviturii de stat militare din Myanmar.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇