Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a aprobat schema de ajutor de stat privind promovarea infrastructurii pentru o mobilitate cu emisii zero în sprijinul întreprinderilor şi comunităţilor (e-MOVE RO).
Astfel, România face un pas important către mobilitatea electrică prin programul e-MOVE RO, dedicat companiilor care doresc să investească în infrastructura de reîncărcare a vehiculelor electrice și în producția locală de energie verde. Această inițiativă oferă finanțare nerambursabilă care poate acoperi integral costurile eligibile, oferind companiilor oportunitatea de a implementa proiecte semnificative fără presiunea investițiilor inițiale.
Programul este conceput pentru a sprijini toate tipurile de companii, de la microîntreprinderi până la întreprinderi mari, oferind posibilitatea de a instala stații de reîncărcare atât pentru flotele proprii, cât și pentru utilizarea publică. În plus, investițiile pot include producția de energie electrică din surse regenerabile (sistem fotovoltaic) și sisteme de stocare a energiei, creând astfel o infrastructură complet integrată și sustenabilă.
Fondurile disponibile acoperă integral cheltuielile eligibile, iar valoarea maximă a ajutorului de stat poate ajunge până la 25 de milioane de euro per beneficiar, pentru un număr limitat de 50 de companii.
Pentru a fi eligibil, proiectul nu trebuie să includă și un studiu de fezabillittate, însă este necesară o analiză de oportunitate, care să asigure respectarea principiului DNSH și să evalueze necesitatea și fezabilitatea investițiilor propuse.
Un aspect important al programului este modul de amplasare a stațiilor de reîncărcare. Acestea trebuie amplasate în afara autostrăzilor, drumurilor expres și drumurilor naționale administrate de CNADNR, și la mai mult de trei kilometri de cea mai apropiată ieșire a unui drum TEN-T. Această condiție încurajează dezvoltarea infrastructurii electrice în zonele urbane și industriale, stimulând astfel mobilitatea electrică la nivel local.
Implementarea proiectelor prin e-MOVE RO aduce beneficii multiple: companiile își pot moderniza flotele, pot reduce semnificativ amprenta de carbon și pot contribui la creșterea sustenabilității în comunitățile în care activează. În plus, integrarea sistemelor fotovoltaice și a soluțiilor de stocare permite o gestionare mai eficientă a resurselor energetice, reducând dependența de rețelele tradiționale și crescând autonomia energetică a organizațiilor.
Prin e-MOVE RO, România oferă un cadru solid pentru companiile care doresc să investească în viitorul mobilității electrice. Programul nu doar că facilitează accesul la tehnologie de ultimă generație, dar stimulează și tranziția către un transport mai curat și mai eficient, susținând obiectivele naționale și internaționale de reducere a emisiilor și promovare a energiilor regenerabile.
